Dispare dosarul cu șină? Pentru a intra în vigoare, legea mai trebuie promulgată de președintele Iohannis

Publicat: 13 oct. 2021, 16:43, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Dispare dosarul cu șină? Pentru a intra în vigoare, legea mai trebuie promulgată de președintele Iohannis

Deputații au adoptat astăzi un proiect de lege prin care persoanele fizice și juridice nu mai trebuie să depună copii ale unor avize sau documente cerute până acum de diverse instituții. În unele cazuri, acestea pot fi trimise online doar de instituțiile emitente, cu acordul solicitantului.

Potrivit legii care modifică  OUG 41/2016, ”se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”.

Pentru a intra în vigoare, legea mai trebuie promulgată de președintele Iohannis, potrivit hotnews.ro.