DNA l-a trimis în judecată pe fostul manager al spitalului Socola

Publicat: 25 oct. 2022, 10:00, de Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
DNA l-a trimis în judecată pe fostul manager al spitalului Socola

Fostul manager al Institutului de psihiatrie „Socola”, Bogdan Șarmet, și alte trei persoane au fost trimise în judecată de DNA, fiind acuzați de abuz în serviciu cu un prejudiciu de aproape jumătate de milion de lei.

Sursă foto: Ziarul de Iași

În rechizitoriul procurorilor DNA se arată că trei funcționari publici din cadrul Institului de Psihiatrie „Socola” sunt implicați, pe lângă aceștia fiind implicat și administratorul unei societăți comerciale, alături de entitatea juridică.

  • ​ȘARAMET ADRIAN BOGDAN, la data faptei manager interimar și ordonator de credite al Institutului de Psihiatrie Socola Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
  • ​MIHALACHE IONUȚ, la data faptei responsabil cu controlul financiar preventiv în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
  • IGNAT RADU BOGDAN, la data faptelor auditor în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iași și președinte al unei comisii de recepție a lucrărilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual;
  • Persoană fizică, administrator al SC Cao Cons SRL Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
  • SC CAO CONS SRL Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit

În luna decembrie 2020, în contextul derulării unui contract încheiat între Institutul de Psihiatrie Socola Iași și SC Cao Cons SRL Suceava ce avea ca obiect „Reabilitare și modernizare rețea alimentare cu apă potabilă”, inculpații Șaramet Adrian Bogdan și Mihalache Ionuț, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară, ar fi aprobat achitarea sumei de 490.323 lei ce reprezenta contravaloarea totală a lucrărilor, în condițiile în care acestea nu erau finalizate, iar garanția de bună execuție nu fusese constituită de către executant.

Într-o manieră asemănătoare ar fi procedat și membrii comisiei de recepție a lucrărilor (formată din Ignat Radu Bogdan, Atanasiu Alin Adrian și Zaharia Raul Gabriel) care ar fi atestat în mod nelegal executarea în totalitate a lucrărilor în condițiile în acestea nu erau finalizate.

Contract de 85.000 de euro la Institutul de Psihiatrie Socola

Ziarul Puterea a cercetat societatea C.A.O. CONS S.R.L., astfel a identificat persoana fizică, fiind vorba despre administratorul societății Cosinschi Ioan. Societatea are la activ patru contracte publice cu statul dintre care unul în valoare aproximativ 85 de mii de euro cu Institutul de Psihiatrie Socola din Iași, potriit datelor consultate de Puterea.ro.

Achiziția publică s-a atribuit prin încredințare directă, iar aceasta prevedea lucrările de reabilitare și modernizare a rețelei de apă potabilă.