Doliu la Buckingam. Încă un deces în familia regală britanică

Publicat: 28 feb. 2024, 17:34, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Internațional , ? cititori
Doliu la Buckingam. Încă un deces în familia regală britanică

Familia regală britanică se află din nou în doliu. Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingam a făcut anunțul. Thomas Kingston, soțul lui Lady Gabrielle Kingston, a murit la vârsta de 45 de ani, la locuința sa din Gloucestershire.

Într-un comunicat al Palatului Buckingam se spune:„ „Regele și Regina au fost informați despre moartea lui Thomas și se alătură prințului și prințesei Michael de Kent și tuturor celor care l-au cunoscut în durerea pe care o simt la pierderea unui membru foarte iubit al familiei”.

Regele și Regina și-au trimis „cele mai sincere gânduri și rugăciuni” lady-ei Gabriella Kingston și familiei domnului Kingston, se mai arată în comunicat.

Thomas Kingston, născut pe 22 iunie 1978, era căsătorit cu Lady Gabriella Kingston, fiica Prințului Michael de Kent. Prințul Michel este vărul primar al Reginei Elisabeta a II-a și se află pe locul 52 în rândul succesiunii la tronul britanic.

Căsătoria dintre Thomas Kingston, specialist în finanțe, și Lady Gabriella, scriitoare și editor, a avut loc la Capela St George a Castelului Windsor, pe 18 mai 2019.

În iunie 2019, domnul Kingston și-a făcut prima apariție publică ca membru al familiei regale extinse la Trooping the Colour, o paradă anuală organizată în onoarea zilei de naștere a Reginei Elisabeta.

Era un prieten apropiat al Pippei Middleton, sora Prințesei de Wales, perechea fiind văzută împreună în nenumărate rânduri.

Știrea morții vărului prin alianță al Regelui Charles al III -lea survine pe fondul îngrijorărilor provocate de anunțul recent referitor la sănătatea suveranului britanic. Așa cum a anunțat Palatul Buckingam, acesta suferă de cancer.