Donald Trump ar putea fi demis cu doar câteva zile înainte de terminarea mandatului

Publicat: 10 ian. 2021, 07:00, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
Donald Trump ar putea fi demis cu doar câteva zile înainte de terminarea mandatului

Donald Trump are șanse mari să ajungă în a doua procedură de destituire săptămâna viitoare. Din moment ce nu pare a avea intenția să demisioneze sau să se retragă, ar putea fi demis de Parlamentul american. Mandatul lui Donald Trump se încheie pe 20 ianuarie.

Un text de punere sub acuzare (impeachment), redactat de parlamentari democraţi din Camera Reprezentanţilor, îi reproşează preşedintelui republican că a făcut „în mod deliberat declaraţii” care au încurajat invadarea clădirii Congresului de către partizanii săi.

Prezenţi la o manifestaţie organizată de Donald Trump împotriva certificării de către Congres a victoriei lui Joe Biden la prezidenţiale, aceştia au pătruns cu forţa în plină şedinţă comună a celor două Camere. Evenimente nemaiîntâlnite la Washington şi în cursul cărora cinci persoane şi-au pierdut viaţa, printre care un poliţist.

Articolul de punere sub acuzare, semnat de cel puţin 180 de congresmeni, printre care alesul democrat Ted Lieu, afirmă că Donald Trump „a pus grav în pericol securitatea Statelor Unite şi a instituţiilor de guvernământ”.

Decizia de a lansa această nouă procedură de destituire îi va reveni încă o dată influentei preşedinte a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. Ea a promis să acţioneze dacă preşedintele republican nu va acţiona imediat.

„Este dezechilibrat, labil şi periculos. Trebuie să plece”, a afirmat ea, mergând până la a discuta cu şeful Statului Major american pentru a se asigura că Donald Trump nu poate utiliza codurile nucleare.

Retras la Casa Albă, Donald Trump le-ar fi spus apropiaţilor săi că nu intenţionează să demisioneze, a informat sâmbătă cotidianul New York Times.

Chiar şi în tabăra republicană, unii congresmeni par deschişi la posibilitatea unui nou „impeachment”. Senatorul Ben Sasse a afirmat că va examina capetele de acuzare în cazul în care Camera va deschide o procedură de destituire.