Doru Ana a fost microbist înflăcărat. Cu ce echipă de fotbal a ținut fostul actor

Doru Ana a murit, dar puțină lume știe că actorul a fost pasionat de sport și a ținut cu Rapid.

Am copilărit în Grivița, undeva între Podul Grant și Basarab. Giuleștiul fiind la doi pași, s-a născut în mine ideea de rapidism, dragostea pentru alb-vișiniu. După actorie, sportul este a doua mea pasiune. Și spun asta deoarece, până la 48 de ani, când m-a lovit un infarct, am făcut sport peste măsură, inclusiv cu copiii pe care i-am avut la UNATC, cu care jucam adesea fotbal„, a declarat Doru Ana, potrivit wordpress.com.

Am făcut fotbal la Rapid, care a fost constanta existenței mele în sport. Dar am făcut și handbal, și volei, și rugby, fiind pasionat după sporturile de echipă. Am fost un an și pe la judo, dar și pe la atletism un pic, tenis de câmp nu mai spun. De multe ori le făceam în paralel, mai toată ziua fiind pe terenul de sport. Și acum mă mir când aveam timp să le fac„, a mai spus actorul, într-un interviu acordat în 2020.

Eram rapidist de mic. Am fost printre cei care ne-am întors pe jos de la Ploiești, în 1967, după ce Rapid a câștigat primul titlu. Prin 1965 m-am legitimat la clubul giuleștean și am evoluat la nivel de juniori, până prin 1971, când am ajuns la Steaua. Am fost coechipier, printre alții, cu Nae Manea. Am jucat fundaș dreapta sau inter dreapta„, a adăugat Doru Ana.

Actorul Doru Ana a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 68 de ani.  Doru Ana s-a născut pe data de 28 februarie 1954, în Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală, promoţia 1980, la clasa profesoarei Olga Tudorache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...