Dosarul Mineriadei – Fostul premier Petre Roman pus sub acuzare. Nume grele pe listă

Publicat: 25 apr. 2024, 19:25, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Dosarul Mineriadei – Fostul premier Petre Roman pus sub acuzare. Nume grele pe listă

Continuă urmărirea penală în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 faţă de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Petre, a transmis, joi, Parchetul General.

Lista persoanelor cercetate în Dosarul Mineriadei include următoarele nume:

– Roman Petre, la data faptelor, prim-ministru al Guvernului provizoriu al României,

– Voiculescu Gelu-Voican, la data faptelor, viceprim-ministru al Guvernului provizoriu al României,

– Măgureanu Virgil, la data faptelor, director al Serviciului Român de Informaţii,

– Sârbu Adrian, la data faptelor consilier al prim-ministrului Guvernului provizoriu.

Acuzaţile la adresa persoanelor menționate vizează săvârşirea de ”infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”.

În același dosar mai sunt vizaţi:

  • Cozma Miron, lider de sindicat, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii
  • gl. (r) Dobrinoiu Vasile, la faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne sub aspectul săvârşirii de  infracţiuni contra umanităţii
  • gl. (r) Peter Petre, la data faptelor, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne sub aspectul de infracţiuni contra umanităţii.

”În luna iunie 1990, persoane cu funcţie de decizie în statul român la acel moment, printre care Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutaţi de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau – printre care Măgureanu Virgil – directorul SRI, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane”, arată procurorii în rechizitoriu.

Începând cu 22 aprilie 1990, în Piaţa Universităţii din municipiul Bucureşti a avut loc o manifestaţie ce s-a desfăşurat pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990, se arată în document.

”Manifestaţia avea caracterul unei opoziţii la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanţii solicitând verbal, prin comunicate şi alte forme de protest, ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înfiinţarea unei televiziuni libere şi alte astfel de revendicări de sorginte democratică”, se mai precizează în rechizitoriu.

Procurorii susțin că ”în acest context, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, Măgureanu Virgil şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanţilor aflaţi fizic în Piaţa Universităţii, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acţiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestaţii, în special liderii de opinie, precum şi împotriva oricărei persoane care manifesta sau erau susceptibili de a manifesta o formă de opoziţie, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale”.

”Pentru disimularea atacului, a fost construit un scenariu cu scopul ca adevăraţilor atacatori să li se piardă urma. O componentă importantă a acestui scenariu a constituit-o comunicarea publică, manipulativă cu privire la pericolul pe care îl reprezentau manifestanţii pentru valorile democratice. Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat angrenarea unui număr foarte mare de persoane. În acest sens, persoane din conducerea statului – Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, precum şi conducerea Serviciului Român de Informaţii, respectiv Măgureanu Virgil, cu participarea numitului Sârbu Adrian, consilier al primului-ministru, ar fi constituit, potrivit probelor administrate,  un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară şi civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuţie de natură şi conţinut diferite la fapte produse la o scară impresionantă. În tabloul infracţional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziţie inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea şi orchestrarea comiterii infracţiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menţionate”, se mai menționează în rechizitoriu.

Procurorii mai reţin că ”a rezultat conivenţa la nivelul planificării şi orchestrării planului infracţional, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican şi Măgureanu Virgil, alături de alte persoane cu putere de decizie, jucând rolurile cheie, însă modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane, neparticipante la înţelegere”.

”Începând cu data de 13 iunie 1990, suspecţii au pus în practică o acţiune represivă împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării”, se arată în rechizitoriu.

Acţiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat şi sistematic, care s-a soldat cu moartea prin împuşcare a 4 persoane, violul a 2 persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.315 persoane, persecutarea prin privarea nelegală de privarea de dreptul fundamental la libertate şi siguranţă şi restrângerea acestui drept, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.214 persoane.

Minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie. Același lucru s-a întâmplat și în ceea ce privește locuinţele principalilor lideri politici din opoziţie şi sedii ale publicaţiilor de presă independente şi ale unor instituţii de învăţământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureştiului, pentru că aceştia ar fi avut legătură  cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii.