Dragoș Atanasiu avertizează că instabilitatea economică s-ar putea prelungi
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/Facebook-Dragos-Anastasiu.jpg)
Consilierul prezidențial Dragoș Anastasiu atrage atenția asupra riscurilor economice provocate de incertitudinea politică din România. Într-o intervenție telefonică la Digi24, acesta a declarat că doar un rezultat clar și previzibil în turul doi al alegerilor prezidențiale ar putea aduce o temperare a tensiunilor actuale. Însă instabilitatea economică s-ar putea prelungi dacă se iau măsuri foarte bruște.
Instabilitatea economică ar putea fi prelungită de un eventual referendum
Potrivit lui Anastasiu, în cazul în care România va intra pe un traseu previzibil după alegeri, instabilitatea economică s-ar putea tempera în mai puțin de două săptămâni. În schimb, scenarii precum desemnarea unui prim-ministru „bizar” sau lansarea unui referendum pentru alegeri anticipate ar menține starea actuală de incertitudine.
„Dacă însă intrăm într-o zonă în care ne gândim să venim cu propuneri de a pune un prim-ministru bizar la conducere sau să facem un referendum care să ducă la alegeri anticipate, atunci lucrurile vor rămâne în aceeaşi incertitudine”, a declarat Anastasiu.
Îndemn la temperarea discursurilor
Consilierul prezidențial a subliniat și impactul imediat pe care declarațiile politice îl pot avea asupra mediului economic, în sens negativ.
„Orice declaraţie mai puţin săbuită în perioada următoare face rău economiei româneşti”, a spus acesta.
Atanasiu a lansat un apel la calm și rațiune, într-un moment critic pentru stabilitatea țării.
„Trebuie să ne punem picioarele într-un lighean cu apă rece, să ne răcorim şi să gândim cu discernământ”.
Anastasiu a precizat că are încredere în înțelepciunea românilor la alegerile prezidențiale din 18 mai.
„Eu cred că românii vor decide înțelept din punct de vedere politic și astfel lucrurile se vor tempera din punct de vedere economic”, a conchis acesta.
Dragoș Anastasiu este un cunoscut antreprenor român, fondatorul grupului Eurolines și președintele Camerei de Comerț Româno-Germane. Activ în mediul de afaceri de peste două decenii, el s-a implicat frecvent în dialogul public privind politicile economice. În 2025, a fost numit consilier onorific al președintelui interimar Ilie Bolojan pentru relația cu mediul privat.