Drama unei fete de 15 ani: vânată și abuzată sexual de traficanți, ignorată de autorități

Publicat: 17 ian. 2023, 07:06, de Cezar Amariei, în SOCIAL , ? cititori
Drama unei fete de 15 ani: vânată și abuzată sexual de traficanți, ignorată de autorități

La 15 ani, Violeta știe deja cum arată o clinică de dezintoxicare: a fost internată trei luni, într-o încercare disperată de a renunța la droguri. Externată la începutul lunii decembrie, a reintrat imediat în atenția traficanților și a ajuns inclusiv partenera sexuală a unuia dintre aceștia, un bărbat de 35 de ani. Solicitate să intervină, autoritățile nu dau dovadă de o implicare vizibilă, cei reclamați continuîndu-și nestingheriți activitatea.

În urmă cu un an, Violeta ajungea în atenția traficanților de droguri după ce a participat la câteva întâlniri cu prietenii unde s-a consumat inclusiv heroină.

Fata de 15 ani devenea rapid o țintă a traficanților dintr-un motiv simplu: provine din familia unor oameni de afaceri din Popești Leordeni, oraș aflat la marginea Capitalei. Iar banii nu reprezentau o problemă pentru tânăra victimă.

Sesizând faptul că a devenit consumatoare, familia a decis în septembrie să recurgă la un gest radical: adolescenta a întrerupt școala pentru a merge într-o clinică de dezintoxicare, unde a stat trei luni.  

Dependența învinge

Nici îngrijirea medicală și nici măcar faptul că după externare a intrat sub stricta supraveghere a familiei, nefiind lăsată să părăsească locuința, nu au ajutat prea mult.  

Dependența s-a dovedit mai puternică, mai ales că traficanții au știut cum să-i fie aproape. Într-o sesizare penală făcută pe adresa poliției din Popești Leordeni, mama Violetei arată că unul dintre traficanți „a aruncat de mai multe ori peste gardul proprietății plicuri cu droguri, după cum rezultă din schimbul de mesaje cu minora”.

Pe 25 decembrie, în jurul orei 16, profitând de faptul că mama ei se odihnea în camera alăturată, Violeta a fugit de acasă, închizându-și telefonul. Știind că se întâlnește de mai multe săptămâni cu Marian (35 de ani), cel care i-ar fi aruncat stupefiantele în curte, mama s-a deplasat direct la domiciliul acestuia unde a dat doar peste soția lui Marian, căruia i-a povestit totul. Aceasta a încercat să-și sune soțul, dar și el avea telefonul închis.

Traficantul lover-boy

De la o prietenă a fetei, mama Violetei a aflat că tânăra se întâlnise inițial cu un coleg dar a fost luată de Marian cu un BMW. Câteva ore mai târziu, mama avea să-și găsească fiica la casa prietenei.

„Era sub influența băutirilor alcoolice și probabil a substanțelor interzise. A recunoscut faptul că are o relație amoroasă cu Marian de câteva luni, că în cursul zilei de 25 decembrie s-au întâlnit, s-au plimbat o perioadă cu mașina apoi au mers la un hotel pe centură unde au întreținut relații sexuale, la cererea lui Marian”, se arată în sesizarea penală făcută de familia minorei.

A doua zi, mama avea să afle că, în timplul plimbării cu mașina, Marian a oprit într-o stație de carburanți s-a întâlnit cu câteva persoane și le-a dat o punguță, în schimbul a 400 de lei.

„Din relatările fiicei mele, am aflat că Marian este un vechi traficant de droguri iar în trecut a mai fost condamnat pentru astfel de fapte penale”, mai arată mama în sesizarea penală depusă la 30 decembrie 2022 la secția de poliție din Popești Leordeni.

Anchetă cu viteză redusă

La a aprope trei săptămâni de la sesizare, familia Violetei se plânge de faptul că nu s-a întâmplat nimic iar agresorul sexual care-i oferă stupefiante Violetei se plimbă nestingherit prin apropierea lor.

Una dintre faptele deosebit de grave, semnalate în sesizarea penală, se referă la „raportul sexual comis cu un minor cu vârsta între 14 și 16 ani”.

Conform legii, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani sau chiar mai mult, între 3 și 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când „făptuitorul a abuzat de poziția vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze”.  

Autoritățile susțin că există o anchetă în curs, chiar dacă efectele ei nu sunt vizibile.

„Sunt convinsă că se desfășoară activități procedurale în dosar iar polițiștul organ de urmărire penală își va organiza audierile în funcție de cum consideră dânsul. Voi verifica dacă este dosarul în lucru”, ne-a transmis comisar șef de poliție Anne Marie Ciolcă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Ilfov, în subordinea căruia se află secția din Popești Leordeni.

Am încercat să aflăm ce măsuri s-au întreprins în dosar până la această dată (dacă a fost începută cercetarea penală, dacă au fost ridicate probe și dacă au fost audiați martori sau părți) dar deocamdată nu am primit nicio informație în acest sens.

Vom reveni cu răspunsul autorităților, pe măsură ce ne va parveni, și vom prezenta în scurt timp cum o altă sesizare, făcută de familia Violetei împotriva altui dealer de droguri, are o soartă similară cu a primei.

Numele victimei și ale agresorului au fost modificate, pentru a nu fi acuzați că afectăm bunul mers al anchetei. Restul datelor sunt cât se poate de reale.