Dreptate după 33 de ani: România, condamnată la CEDO pentru că și-a bătut joc de proprietatea unui cetățean

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre împotriva României în cauza Farchescu și alții contra României, prin cre confirmă incapacitatea statului român de a rezolva una dintre cele mai sensibile și mai costisitoare moșteniri juridice ale perioadei postcomuniste și anume restituirea proprietăților confiscate abuziv de regimul comunist.

Prin această hotărâre, Curtea de la Strasbourg a constatat, în unanimitate, că România a încălcat dreptul la respectarea proprietății în zece cauze distincte, toate având același element comun: existența unor hotărâri definitive pronunțate de instanțele românești, care recunoșteau dreptul reclamanților la restituire sau despăgubire, dar care nu au fost puse în executare de autoritățile statului.

Dosarul face parte dintr-o serie lungă de condamnări similare care arată că problema restituirilor poate fi privită ca o deficiență structurală persistentă a administrației publice românești.

Zece cauze, același tipar: drept recunoscut, dar blocat în administrație

Cele zece cereri analizate de Curte au fost depuse între anii 2019 și 2025 și provin din mai multe regiuni ale țării. Reclamanții sunt persoane care au parcurs deja întreg traseul juridic intern, au câștigat procese în fața instanțelor românești și au obținut hotărâri definitive care confirmă dreptul lor de proprietate.

17:50, 07.04.2026 • Justitie

19 zile de coșmar la „Obregia”: Cum a ajuns o bucureșteancă „prizoniera” propriei apărări

14:51, 07.04.2026 • Justitie

România are 3 luni să dea înapoi ce a furat comunismul! Lovitură decisivă în cazul Muzeului Ardelean

În mod normal, o astfel de hotărâre ar trebui să producă efecte concrete și anume restituirea terenului, atribuirea unui teren echivalent sau plata unei compensații. În toate cele zece cazuri, însă, acest pas final nu a mai avut loc. Statul a recunoscut dreptul, dar nu l-a transformat într-un drept efectiv exercitabil.

Aceasta este, de altfel, esența criticii formulate de Curtea Europeană: în lipsa executării, hotărârile definitive devin simple acte formale, fără utilitate practică pentru cetățean.

Curtea: statul nu și-a îndeplinit obligația de a face dreptul efectiv

În motivarea deciziei, judecătorii europeni arată limpede că autoritățile române nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa integral și într-un termen rezonabil hotărârile pronunțate în favoarea reclamanților.

Această formulare are o greutate juridică importantă. Curtea nu reproșează României lipsa unui cadru legal, ci incapacitatea de a aplica propriile mecanisme administrative și judiciare. Cu alte cuvinte, problema nu este absența legii, ci nefuncționarea statului în momentul în care legea trebuie pusă în practică.

CEDO susține că o hotărâre judecătorească definitivă care rămâne ani de zile neexecutată echivalează cu o negare indirectă a dreptului de proprietate.

Cazuri care ilustrează decenii de blocaj

Printre dosarele analizate se află cazuri care ilustrează întârzieri extreme. Un exemplu emblematic este cel al reclamantului Titu Duță, care obținuse încă din februarie 1993 o hotărâre definitivă pentru restituirea a 2,5 hectare de vie în județul Vrancea. La data pronunțării hotărârii CEDO, această decizie rămânea neexecutată după 33 de ani.

În alte cauze, hotărârile interne ignorate datează din 2006, 2011, 2015, 2016, 2017, 2018, 2020 și 2022. Această cronologie arată că problema nu aparține unui singur guvern, unei singure administrații sau unei singure perioade politice, ci traversează decenii și instituții succesive.

În toate aceste intervale, statul a avut posibilitatea legală de a executa deciziile. Faptul că nu a făcut-o a generat, în final, răspunderea internațională a României.

Cel mai mare dosar: peste 1,27 milioane de euro pentru un teren din București

Cea mai mare despăgubire materială stabilită de Curte în această hotărâre a fost acordată în cazul Ioanei-Lucia Harca. CEDO a stabilit pentru această reclamantă suma de 1.274.000 de euro, aferentă unui teren de 1,4 hectare situat în Sectorul 1 din București, ocupat în prezent de Cimitirul Străulești.

Dreptul reclamantei fusese confirmat încă din anul 2017 printr-o hotărâre a Tribunalului București. Cu toate acestea, autoritățile nu au pus în aplicare decizia nici după aproape nouă ani.

Acest dosar arată nu doar dimensiunea financiară a problemei, ci și costul direct pe care ineficiența administrativă îl transferă asupra bugetului public.

Peste 1,8 milioane de euro, costul imediat al unei neexecutări cronice

Valoarea totală a despăgubirilor materiale acordate prin această hotărâre depășește 1,8 milioane de euro. La această sumă se adaugă daune morale, cheltuieli de judecată și eventuale taxe.

Curtea a stabilit, de asemenea, sume compensatorii pentru prejudiciul moral, considerând că simpla constatare a încălcării nu este suficientă pentru a repara suferința cauzată reclamanților. În aprecierea instanței, faptul că acești cetățeni au fost obligați să aștepte ani sau decenii pentru punerea în aplicare a unor hotărâri definitive constituie, în sine, o atingere gravă adusă drepturilor lor.

Pentru nouă dintre cele zece cauze, statul trebuie mai întâi să execute efectiv hotărârile interne, adică să restituie proprietățile sau să finalizeze procedurile de punere în posesie. Numai dacă acest lucru nu se întâmplă în termen de 12 luni, se activează obligația plății despăgubirilor materiale.

În cazul lui Titu Duță, Guvernul României a încercat să obțină respingerea cererii prin invocarea unui presupus abuz de drept procedural. Statul a susținut că reclamantul nu ar fi informat complet Curtea cu privire la evoluția procedurilor interne.

CEDO a respins această obiecție și a considerat că nu există niciun motiv pentru calificarea cererii ca abuzivă. Această decizie reprezintă încă un semnal că argumentele procedurale nu pot acoperi lipsa unei soluții reale pe fond.

OUG 38/2025 nu reduce obligațiile statului în aceste cazuri

În hotărârea sa, Curtea face o precizare importantă privind legislația recentă din România. Judecătorii arată că Ordonanța de Urgență nr. 38/2025, adoptată pentru modificarea mecanismului de despăgubire, nu se aplică acestor dosare.

Motivul este simplu: toate cauzele analizate au fost introduse înainte de intrarea în vigoare a ordonanței, iar hotărârile interne neexecutate sunt anterioare acesteia. Prin urmare, statul nu poate recalcula sau diminua retroactiv sumele datorate.

Această precizare blochează orice tentativă de reducere administrativă a obligațiilor stabilite de Curte.

O problemă structurală, deja condamnată în repetate rânduri

Hotărârea Farchescu și alții contra României nu apare în vid juridic. Curtea face referire explicită la cauza-pilot Văleanu și alții contra României, în care a stabilit deja, în 2022, că România se confruntă cu o problemă structurală în materia restituirii proprietăților.

Această nouă condamnare demonstrează că măsurile adoptate de autorități după acea hotărâre nu au fost suficiente. Sistemul continuă să producă aceleași blocaje, aceleași întârzieri și aceleași încălcări.

În limbaj juridic, aceasta înseamnă că statul român persistă într-o neconformare sistemică.

La aproape patru decenii de la prăbușirea regimului comunist, România nu a închis nici astăzi dosarul restituirilor. Proprietățile confiscate în anii naționalizării continuă să genereze litigii, costuri și condamnări internaționale.

Problema nu mai este doar una istorică. Ea a devenit o problemă contemporană de funcționare a statului de drept. Fiecare hotărâre neexecutată afectează credibilitatea întregului sistem juridic.

În lipsa executării, cetățeanul primește un mesaj periculos: chiar dacă obține dreptate în instanță, statul poate refuza, pe termen nedefinit, să o aplice.