Dreptate după 42 de ani

Publicat: 13 feb. 2022, 20:00, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Dreptate după 42 de ani

După 42 de ani, un bărbat din Italia, acum pensionar, consideră că i s-a făcut, în sfârșit, dreptate.

Pentru că, în 1979, când a avut o intervenție chirurgicală și a necesitat transfuzie de sânge, efectuată la spitalul San Camillo din Roma, omul a fost infectat cu virusul VHC hepatic tip C.

Practic, infecția s-a produs din cauza sângelui pe care bolnavul l-a primit. Și, toată viața i-a fost dată peste cap. Așa că, pe de-o parte, s-a vindecat de niște probleme și pe de alta, s-a ales cu altele.

Omul a făcut plângeri și a solicitat anchete autorităților în drept. Încă din 2006 o comisie medicală a Ministerului Sănătății a stabilit că s-a greșit și că sângele folosit la transfuzie a cauzat infectarea cu virusul hepatic.

Numai că, la fel ca peste tot, când trebuie să plătească autoritățile, de orice fel ar fi ele, lucrurile s-au tergiversat. În 2014 instanța din Napoli a condamnat Ministerul Sănătății la plata unei sume de 350 de mii de euro, reevaluate cu dobândă în favoarea victimei. Împotriva acestei sentințe, ministerul a depus recurs, însă Curtea de Apel din Napoli a confirmat în 2019, din nou, dreptul persoanei în vârstă la despăgubiri. Au mai trecut trei ani pentru a ajunge la sentința definitivă a TAR din Campania, care a forțat Ministerul Sănătății să plătească efectiv suma stabilită.

De pe 11 februarie, 2022, la 42 de ani de la transfuzie, hotărârea e definitivă. Bolnavul de atunci, azi pensionar, speră ca Ministerul Sănătății să grăbească măcar acum plata. Căci, se teme ca aceasta să nu se facă prea târziu, având în vedere că nu mai este tânăr și se poate întâmpla să decedeze.

De altfel, pentru orice întârzieri de plată, avocatul care s-a luptat pentru drepturile bolnavului va cere despăgubiri suplimentare.