După 15 ani, se reia trecerea Dunării cu bacul între Giurgiu și Ruse

Un nou punct de frontieră între Giurgiu și Ruse, destinat trecerii Dunării cu bacul, va fi înființat, după ce guvernele din România și Bulgaria au semnat documentul oficial prin care, după 15 ani, se va relua acest tip de trecere a frontierei între cele două orașe dunărene.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, joi, 29 septembrie, a fost semnat la Bucureşti Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind deschiderea la frontiera de stat româno-bulgară a punctului internaţional de trecere a frontierei Giurgiu Ruse în regim de bac.

În acest act normativ este prevăzută înfiinţarea unui nou punct de trecere a frontierei la Giurgiu-Ruse, pentru transportul de vehicule şi pasageri cu bacul.

„Înfiinţarea unui nou punct de trecere a frontierei este justificată de intensificarea traficului pe la punctul de trecere a frontierei existent între Giurgiu şi Ruse, precum şi de creşterea duratei de aşteptare şi a blocajelor”, precizează reprezentanții Guvernului.

Trecerea Dunării cu bacul între Giurgiu și Ruse a fost suspendată în urmă cu aproximativ 15 ani, iar de atunci, cea mai aglomerată vamă dintre România și Bulgaria a rezistat cu greu fluxului mare de trafic, mai ales vara sau în perioadele când Podul Prieteniei a fost în reparații.

Cozile de camioane formate zilnic la vama Giurgiu-Ruse sunt foarte mari, se întind pe mai mulți kilometri blocând permanent o bandă a Drumului Expres (Centura Giurgiu).

Reluarea curselor cu bacul ar duce la scăderea încasărilor CNAIR din taxa de pod, dar ar reduce foarte mult timpul de așteptare la trecerea frontierei.

Noul punct de trecere a frontierei va fi deschis după ce cele două părţi vor asigura infrastructura adecvată, precum şi mijloacele tehnice şi materialele adecvate, echipamentul şi personal necesar, mai precizează Executivul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Avem tricolorul pe etichetă, ce mai contează ce înghițim? Dublul standard,...

Ultima găselniță a politicienilor de la PSD este să-i oblige pe comercianții care vând produse provenite din materii prime românești să se asigure că...

Cine a participat la petrecerea clanului Bădălău de Paște

Petrecere pe lux și opulență la salonul de fițe Monato din Bolintin Vale. Chiar dacă unora le bate pușcăria la ușă, membrii clanului Bădălău...