Echipa de fotbal Dinamo s-a vândut. Cine este cumpărătorul

Publicat: 24 feb. 2023, 16:28, de Florentin Lucaniuc, în SPORT , ? cititori
Echipa de fotbal Dinamo s-a vândut. Cine este cumpărătorul

În această dimineață, interesul firmei Red&White pentru Dinamo s-a certificat. Din sursele ProSport, Dorin Șerdean a acceptat oferta, iar mâine, într-o conferință de presă sau printr-un comunicat, Red&White o să anunțe parafarea înțelegerii.

e mai bine de o săptămână, în spatele cortinei, reprezentanții firmei Red&White 2022 Management SRL și Dorin Șerdean au intensificat negocierile secrete pentru vânzarea pachetului majoritar de acțiuni deținut de omul de afaceri ardelean prin firma Lotus. Red&White intenționează să cumpere și o parte din pachetul deținut de Asociația „Peluza Cătălin Hîldan”. În acest sens, fanii din programul DDB au fost invitați să voteze în cadrul unui sondaj postat în miez de noapte.

„Red&White” a fost înființată în octombrie 2022 și, conform Oficiului Național al Registrului Comerțului, are drept asociați pe Andrei Nicolescu, cu 60%, respectiv Eugen Gheorghe Voicu, cu 40%. Dorin Iacob, tatăl lui Vlad Iacob, administratorul special de la Dinamo, figurează ca administrator al societății.

Dacă pe Andrei Nicolescu, bun prieten cu antrenorul Ovidiu Burcă, fanii îl știu în urma implicării sale la Academia Rapid, Eugen Voicu este fondatorul și acționarul majoritar al firmei Certivest, cea mai mare societate independentă din România de administrare a investițiilor. De altfel, Certinvest și Red &White au sediul în aceeași clădire din București.

Negocieri aprinse și deschise. Se semnează în acest final de săptămână?

Dar să revenim la negocierile cu Dorin Șerdean. Din informațiile noastre, în ultima săptămână, între fostul președinte executiv al „câinilor” și Andrei Nicolescu, Vlad Iacob, Dorin Iacob și Eugen Voicu au existat mai multe runde de negocieri, față în față sau prin Internet.

La începutul lunii februarie, Șerdean a primit o ofertă de 400.000 euro din partea „Red&White” , de atunci discuțiile pentru parafarea înțelegerii fiind deschise și aprinse pe marginea unor puncte/solicitări din contractul propus de „potențialii investitori”. Mai mult, așa cum este menționat și în sondajul din DDB, cei de la „Red&White” doresc să cumpere și 10% din acțiunile APCH.

Nicolescu, Voicu și familia Iacob au fost, împreună, la meciul de handbal

Reporterul ProSport i-a surprins, joi, în tribunele de la Sala Polivalentă, acolo unde s-a disputat meciul de handbal din Champions League dintre Dinamo și GOG, pe oamenii care se află în mijlocul acestor negocieri. Andrei Nicolescu, Dorin și Vlad Iacob și Eugen Voicu au urmărit, împreună, partida „dulăilor”. Imediat după meci, mai precis la ora 22 și 30, pe pagina DDB a fost postat sondajul în care se poate vota până în această seară, mai precis la simbolica oră 19:48.

Sursele ProSport spun că, în spatele Red&White 2022 s-ar afla și alți oameni de afaceri care, pentru moment, doresc să rămână discreți, printre ei fiind și doi dintre cei trei asociați ai firmei One, societate care a negociat, în vara anului trecut, prin intermediul familiei Iacob, preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la Dorin Șerdean. În acest context, Red&White pare mai mult un paravan pentru alți oameni de afaceri strânși în jurul lui Nicolescu și Voicu. De notat că, în luna august 2022, Andrei Nicolescu a creditat SC Dinamo 1948 SA cu aproximativ 100.000 euro, sumă virată în două tranșe, 415.000 lei, respectiv 15.000 euro, scrie prosport.ro