Elton John își ia adio la nivel mondial!

Elton John va concerta la Casa Albă săptămâna aceasta, concertul face parte din turneul său maraton de adio cu evenimente care vor avea loc la nivel mondial, anunță AFP.

Președintele Joe Biden și Prima Doamnă Jill Biden îl vor găzdui pe cântăreț pentru „O noapte în care speranța și istoria rimează”, vineri, a anunțat Casa Albă.

Administrația a precizat că seara va celebra „puterea unificatoare și vindecătoare a muzicii, va lăuda viața și munca lui Sir Elton John și îi va onora pe creatorii de istorie de zi cu zi din public”.

300 de concerte

Concertul are loc după ce președintele a declarat într-un interviu că pandemia s-a încheiat iar declarațiile sale au stârnit valuri de comentarii. Invitații vor trebui totuși să se testeze înainte de a participa, a relatat presa americană.

Elton John, în vârstă de 75 de ani, a fost clasat pe primul loc în topul celor mai buni artiști solo din istoria clasamentelor din SUA în lista Billboard din 2019 a „celor mai mari artiști din toate timpurile” și pe locul al treilea în clasamentul general, după The Beatles și The Rolling Stones.

Turneul său „Farewell Yellow Brick Road” a început în Allentown, Pennsylvania, în septembrie 2018 și va cuprinde 300 de concerte în întreaga lume înainte de a se încheia în Suedia, în luna iulie a anului viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...

EXCLUSIV: Baza de date a OMS dezvăluie dezastrul. Aproape 5.000.000 de...

Deşi autorităţile de la Bucureşti, şi nu numai, tac în privinţa existenţei unei multitudini de reacţii adverse generate de vaccinurile COVID -19, datele statistice...