Estimări: Pierderi egale cu PIB-ul pentru SUA din cauza pandemiei

Publicat: 13 oct. 2020, 11:53, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
Estimări: Pierderi egale cu PIB-ul pentru SUA din cauza pandemiei
SUA

Costul estimat al pandemiei de COVID-19 pentru Statele Unite ale Americii se va ridica la 16.000 miliarde dolari, adică 90% din PIB-ul SUA. Estimarea a fost făcută de fostul secretar de al Trezoreriei Lawrence Summers și de economistul David Cutler de la Harvard.

Aproximativ jumătate din costul estimat vine din veniturile ratate din cauza recesiunii incluse de măsurile de carantină, iar cealaltă jumătate vine din efectele economice ale deceselor și din impactul pandemiei asupra sănătății psihice și fizice.

Conform celor doi autori, pierderile economice vor fi de patru ori mai mari decât costurile Marii Recesiuni şi de peste două ori mai mari decât cheltuielile totale ale SUA cu toate războaiele purtate de la 11 septembrie 2001 încoace, incluzându-le aici pe cele din Afganistan, Irak şi Siria.

Pentru o familie formată din patru persoane, pierderile estimate vor fi de aproape 200.000 de dolari, menţionează cei doi economişti.

„Pierderile financiare uriaşe generate de COVID-19 sugerează o regândire fundamentală a rolului guvernului în pregătirea pentru o situaţie de pandemie”, notează Cutler şi Summers.

Autorii subliniază importanţa testării pe scară largă şi a depistării şi izolării contactelor, apreciind că investiţiile în aceste demersuri „pot aduce beneficii de cel puţin 30 de ori mai mari” faţă de costurile iniţiale.

Dar testarea, identificarea contactelor şi izolarea trebuie aplicate permanent şi nu abandonate când încep să dispară preocupările legate de COVID-19.