Eurovision 2022: Peste 90 de artişti vor reprezenta România la Torino

Un număr de 94 de piese vor concura la ediţia din acest an a competiţiei naţionale pentru un loc în semifinala Eurovision România, iar aproximativ 40% dintre compozitorii şi interpreţii înscrişi sunt din străinătate, din ţări precum Suedia, Marea Britanie, Rusia, Croaţia, Israel, Italia, Grecia, Spania şi Bulgaria.

Regulamentul selecţiei naţionale pentru desemnarea reprezentantului României la Eurovision a revenit la formatul din anul 2019. Astfel, artişti autohtoni, dar şi mulţi compozitori şi interpreţi din străinătate au intrat în competiţie pentru şansa de a participa, pentru ţara noastră, la faza internaţională a concursului.

Mă bucur că numeroşi artişti, români şi străini, au răspuns pozitiv provocării pe care am lansat-o şi le mulţumesc pentru încrederea pe care ne-au acordat-o. Cred că juriul va avea o sarcină deloc uşoară în următoarele două zile, când va decide semifinaliştii ediţiei din acest an”, a transmis într-un comunicat Iuliana Marciuc, manager de proiect Eurovision România. „Au revenit solişti şi compozitori care au mai reprezentat România la Eurovision, cu experienţă la această competiţie, însă avem şi artişti noi, consacraţi sau mai puţin cunoscuţi, care au posibilitatea de a câştiga un loc pe scena celui mai mare concurs de profil din lume. Este o şansă reală pentru toţi”.

Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu vor face parte din juriul acestui an, până în marea finală. La data de 23 decembrie, juriul va anunţa semifinaliştii Eurovision România.

Melodiile care vor trece de etapa preselecţiei vor intra în prima etapă a semifinalei, de unde juriul şi telespectatorii vor califica 20 de piese în următoarea fază a concursului. În show-ul semifinalei, juriul şi publicul vor alege doar zece piese pentru finală.

Semifinala şi finala selecţiei naţionale se vor desfăşura la începutul anului viitor, pe parcursul lunilor februarie şi martie. Ultimul act al competiţiei va avea loc pe 5 martie, când vom afla şi numele reprezentantului ţării noastre în competiţia internaţională.

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. Patruzeci şi una de ţări s-au înscris la ediţia cu numărul 66 a concursului internaţional.

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională organizată de EBU – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...