Evazioniștii care vând ilegal fier, în vizorul ANAF

Publicat: 03 ian. 2024, 21:30, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Evazioniștii care vând ilegal fier, în vizorul ANAF

Evazioniștii care vând ilegal fier au intrat în vizorul ANAF. Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) au efectuat o serie de verificări asupra unei societăți comerciale din Bucureşti-Ilfov, care are drept obiect de activitate prestarea de servicii în domeniul metalelor feroase și neferoase.

Se estimează că prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 5,4 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit, arată ANAF.

„Ca urmare a verificărilor efectuate, inspectorii DGAF au constatat că societatea în cauză a înregistrat în evidenţele contabile cheltuieli fictive de bunuri şi servicii, diminuând astfel baza impozabilă, prin crearea unei aparenţe licite a tranzacţiilor efectuate.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 5,4 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit, iar pentru continuarea cercetărilor au fost sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”, arată comunicatul de presă al ANAF.

ANAF vine cu precizări și susține că DGAF desfăşoară permanent acţiuni de control antifraudă la nivel naţional în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale. Totodată, reprezentanții instituției recomandă tuturor entităţilor economice să respecte legislaţia fiscală aflată în vigoare.