„Continuăm astfel consolidarea investiţiilor noastre în agribusiness. MILK este simbolul unui business performant, sustenabil, responsabil și scalabil. Investind în Agroserv Măriuţa urmărim să creăm mai multă valoare prin infuzie de capital, insight-uri strategice, suport operațional și relațional. Sprijinim afacerea şi brandul Lăptăria cu Caimac să crească spre potențialul maxim și contribuim astfel la dezvoltarea întregii comunităţi pe baza principiilor ESG. Ca şi fondatorii Agroserv Măriuţa, suntem pasionați să inovăm și să abordăm soluțiile tradiționale dintr-o perspectivă diferită pentru a susține compania de-a lungul ciclurilor economice pentru a genera performanță“, declară Claudiu Doroș, Președinte Director general, EVERGENT Investments.
Acțiunile Agroserv Măriuţa SA sunt tranzacționate sub simbolul MILK pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB) în urma listării care a avut loc în 21 mai a.c. Anterior listării, compania a derulat un plasament privat prin care a vândut 431.020 acțiuni la un preț de 45 lei/acțiune, atrăgând 19,4 milioane de lei de la investitorii din piața de capital în schimbul a 25% din capitalul social.
În urma achiziţiei de peste 5% din capitalul social de către Evergent Investments, cei trei fondatori ai Agroserv Măriuţa – Mădălina Cocan, Adrian Cocan și Serban Nicusor – dețin împreună un pachet de 71,6% din acțiunile companiei, restul de 23,4% reprezentând acţiuni liber tranzacţionabile.
Tranzacţia este a treia operaţiune intermediată de BT Capital Partners pentru Lăptăria cu Caimac, după emisiunea de obligaţiuni de 3 milioane euro derulată în noiembrie 2020 și plasamentul privat de acţiuni şi listarea acţiunilor MILK la BVB în mai a.c.
„Ne bucurăm să fim parte din povestea Lăptăriei cu Caimac pe BVB şi suntem încrezători că parteneriatul dintre Evergent şi Lăptăria cu Caimac va fi de bun augur pe termen lung, atât pentru cele două părţi, cât şi pentru ceilalţi acţionari ai companiei. Prezenţa unui investitor instituţional în acţionariatul oricărei companii listate este benefică, emitenţii având acces inclusiv la resurse complementare celor financiare, cum ar fi expertiza strategică, în planificare ori în guvernanţă corporativă.”, declară Daniela Secară, CEO BT Capital Partners.
Agroserv Măriuța SA a fost înființată în anul 1994 și până în 2018 a avut exclusiv activități agricole, cultură mare (grâu, orz, rapiță, triticale, porumb, lucernă și altele, pe o suprafață de 3.000 ha) și fermă de vaci de lapte (cu peste 2.700 animale). Începând cu anul 2018 a pus în funcțiune o fabrică modernă de lactate și a lansat brandul Lăptăria cu Caimac, un brand care a înregistrat o creștere rapidă în preferințele consumatorilor datorită produselor de înaltă calitate.