EXCLUSIV. Gheorghe Flutur, susținut de omul lui Gheară, vrea vouchere de vacanță doar pentru pensiunile agroturistice, în special din Suceava

Publicat: 15 nov. 2021, 12:13, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
EXCLUSIV. Gheorghe Flutur, susținut de omul lui Gheară, vrea vouchere de vacanță doar pentru pensiunile agroturistice, în special din Suceava
FLUTUR UDREA

PSD a propus, și PNL a fost de acord, ca începând de anul viitor să se reintroducă voucherele de vacanță doar pentru stațiunile balneo-climaterice și pensiunile agroturistice. Numai că în spatele acestei decizii se ascund interese uriașe ale baronului liberal de Suceava, Gheorghe Flutur, dar și a unor afaceriști care roiesc în jurul unui controversat afacerist garantat de Nicu Gheară.

PSD cere, PNL dă

Negocierile dintre liderii PSD și PNL privind formare unui nou guvern au ajuns la un numitor comun în ceea ce privește reintroducerea voucherelor de vacanță. Astfel, social democrații, prin vocea liderului Marcel Ciolacu, au insistat asupra reintroducerii voucherelor de vacanță, care vizează în special pe bugetari, iar liberalii conduși de Florin Cîțu au acceptat revenirea acestora de anul viitor.

Ca atare, de anul viitor, cele două partide au decis reintroducerea voucherelor de vacanță la o valoare de 1.450 de lei, iar noutatea ar consta în faptul că acestea vor viza în special stațiunile balneo-climaterice și agroturismul. Numai că în spatele acestui anunț este un joc extrem de interesant făcut de baronul PNL de Suceava, Gheorghe Flutur.

Acesta a susținut la negocierile cu PSD că este de acord, în principiu, cu voucherele de vacanță pentru bugetari, dar ca acestea să fie utilizate ”la o parte în pensiunile agroturistice și unitățile care oferă servicii balneare”.

”Spuza” voucherelor pe turta lui Flutur

Practic, prin acest demers, baronul galben de Suceava care după ce a ras pădurile a scris cu oi numele Bucovinei pe dealurile ”chelite” ca să-i facă pe plac lui Băsescu și Elenei Udrea, vrea de fapt să tragă spuza pe turta sa de la Suceava, dar, în același timp, să și blocheze reintroducerea voucherelor de vacanță.

Însă, ceea ce nu a spus baronul galben Gheorghe Flutur este faptul că Suceava este județul cu cele mai multe pensiuni agroturistice și prin utilizarea voucherelor aceste locații din județul său ar avea cel mai mult de profitat. Nu trebuie omis faptul că pensiunea agroturistică ”este o structură turistică, având o capacitate de cazare de până la opt camere, funcționând în locuința cetățenilor sau în clădire independentă, care asigură în spații special amenajate cazarea turiștilor și condițiile de pregătire și servire a mesei, precum și posibilitatea participării la activități gospodărești sau meșteșugărești”.

De asemenea, ”în pensiunile agroturistice, turiștilor li se oferă masa preparată din produse naturale, preponderent din gospodăria proprie”. Dar acest demers al lui Gheorghe Flutur pentru utilizarea voucherelor în pensiuni agroturistice este de fapt o acțiune de blocare a acordării acestor tichete de vacanță pentru simplu fapt că nu va primi avizul Consiliului Concurenței și nici al Ministerului Justiției pe motiv de acordare discriminatorie a acestora, fiind excluse o serie de structuri de primire turistică cum ar fi vilele sau pensiunile turistice.

În plus, utilizarea voucherelor în stațiunile balneo-climaterice ar fi și aceasta o măsură restrictivă pentru că ar viza numai stațiunile cu baze de tratament.

Flutur, pe aceeași lungime de undă cu omul lui Gheară

Surprinzător, la aceste negocieri pentru reintroducerea voucherelor de turism nu s-a auzit nimic de anumite demersuri făcute de specialiștii în turism atât de la PNL, dar mai ales de la PSD. Oare pe unde s-au ascuns și de ce tac?

De fapt, trebuie precizat că liberalii prin mai multe ”vuvuzele” s-au opus mai tot timpul introducerii voucherelor de vacanță și unul dintre cei care a tras din greu la blocarea acestora a fost controversatul om de afaceri, Dragoș Anastasiu, garantat și susținut de Nicu Gheară, și agreat de președintele Klaus Iohannis.

Acum, prin demersul său cu dedicație, adică de tergiversare și blocare a voucherelor de vacanță, Gheorghe Flutur a făcut jocul eternelor ”vuvuzele” din turism dirijate de omul lui Nicu Gheară, controversatul Dragoș Anastasiu,care se mai agită doar în zona USR că la PNL a cam fost pus pe ”mute”.