EXCLUSIV. Urgența zero: Să ieșim din criza sanitară, altfel vom avea un colaps economic

Publicat: 25 oct. 2021, 16:28, de Viorela Pitulice, în Business , ? cititori
EXCLUSIV. Urgența zero: Să ieșim din criza sanitară, altfel vom avea un colaps economic
Florin Jianu

Deși în prima parte a anului redresarea economiei românești a fost peste așteptări, dacă situația dificilă actuală determinată de scumpirile la energie și gaze naturale continuă, cumulat cu toate celelalte probleme apărute din cauza pandemiei, nu este exclus să asistăm la un colaps al economiei, atrage atenția Florin Jianu, preşedintele Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

“Lucrurile s-au schimbat dramatic, acum, dacă nu ieșim rapid din această situație dificilă, s-ar putea să asistăm la un colaps al economiei, pentru că vin și scumpirile uriase cu energia și problemele care impactează cu totul economia și societatea. Magazinele sunt închise, lanțurile de valoare afectate, iar toată lumea are de suferit, de la mici la mari, aceasta este de fapt urgența zero: să incheiem cu criza sanitară”, a declarat pentru Puterea.ro Florin Jianu.

Președintele CNIPMMR recunoaște și el că rezultatele obținute de economia românească în prima parte a anului au fost surprinzătoare pentru multă lume. Chiar dacă s-au închis multe firme sau au fost suspendate, a crescut semnificativ și numărul de societăți nou înființate, spune Florin Jianu.

Iar în tot acest context dificil, trebuie menționat și faptul că există sectoare care fac angajări cum se întâmplă în retail sau construcții, de exemplu, unde creșterea sectorului nu poate fi acoperită cu forța de muncă internă, cu toate că s-a mărit salariul minim”. De altfel, lipsa forței de muncă constituie a doua cea mai mare problemă pentru firmele din România, după pandemie.

Cum arată statisticile

În primele șapte luni, numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a fost de 6.945, în creştere cu 12,43% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

În același timp, au fost înființate 65.458 de firme, 4.545 au intrat în insolvență și 26.034 au fost radiate, după cum arată o analiză realizată de Termene.ro. Cele mai multe firme nou înființate au fost în sectorul construcțiilor, peste 5.200 de societăți.