Explozie urmată de incendiu la internatul unui liceu

Publicat: 25 apr. 2022, 09:29, de Cezar Amariei, în Orașul meu , ? cititori
Explozie urmată de incendiu la internatul unui liceu

O explozie urmată de un incendiu a avut loc duminică seara în internatul liceului din Calan, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Hunedoara.

Conform acestuia, detaşamentul de Pompieri Hunedoara şi PL Bretea Română s-au mobilizat urgent cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autoscară pentru intervenţii la înălţime. De asemenea, la locul indicat au ajuns  un echipaj SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanță.

„Din fericire un voluntar ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Detaşamentului de Pompieri Hunedoara se afla în zonă în momentul producerii incidentului. Acesta a intervenit fără să stea pe gânduri, cu un stingător, reuşind să lichideze incendiul. La sosirea forţelor, camera era inundată cu fum, iar pompierii au evacuat 5 persoane din interiorul imobilului”, transmite ISU Hunedoara.

Printre persoanele evacuate s-a aflat şi proprietara imobilului care a primit asistenţă medicală din partea echipajului SAJ, deoarece a suferit un atac de panică.