Fallout: în sfârșit, serialul promis de Amazon!

Nici nu știu dacă e bine să scriu despre acest eveniment. Nu știu la cine anume va ajunge ceea ce scriu. Pentru că e vorba despre un joc video devenit clasic acum 20 de ani. Ceva uluitor, care a deschis calea pentru toate producțiile ulterioare bazate pe ideea de univers post-apocaliptic. Seria Fallout a devenit clasică, în anii 90, pentru că a avut parte de o echipă de game designeri extraordinari. A lansat un stil, o dogmă de abordare pentru turn-based strategy. A dat un nou sens ideii de explorare dublată de imprevizibilitate. Cine cunoaște cât de cât conceptul de random encounter știe la ce mă refer. Pe scurt, jocurile video Fallout au stabilit standarde dificil de egalat, pe etajul lor. Acum tocmai sosește serialul pe care l-am așteptat cu sufletul la gură.

Și se cheamă chiar așa: Fallout. E produs de Amazon. Cu buget (aproape) nelimitat. Am intrat un pic în serial și abia aștept să văd următorul episod. Fiindcă, deși nu are legătură narativă cu nici una dintre producțiile video-gaming consacrate, Fallout este inspirat de post-apocalipsa inventată de Interplay, dusă mai departe, în același spirit, de Black Isle, apoi preluată de gigantul Bethesda. Și susținut de toată bogăția obiectuală și ideatică a acestuia.

Fallout, serialul, este o compoziție de bijutier genial, este un asalt glorios al imaginii, asistate de tot ceea ce poate oferi mai bun computerul implicat în grafică. Vizual, este un regal, mai ales pentru cine știe la ce ar trebui să se aștepte. Vorbim, adică, despre o victorie de senzație. Tot ceea ce a fost exprimat, uneori pletoric, ca definiție a unui univers obiectual de o incredibilă varietate, este, inconfundabil și neapărat, acolo. Și asta vorbește despre capacitatea formidabilă la care lumea cinematografului a ajuns. Vizualul este rezolvat de ca și cum nu ar fi fost nici o secundă vreo problemă.

Dacă vi se pare că ar fi nevoie de niște mici elemente ajutătoare, putem spune că esența universului Fallout este supraviețuirea, în condițiile pe care un conflict nuclear – plasat în anii 50, între China și Statele Unite – le declanșează. Povestea se desfășoară într-un wasteland post-atomic american. Sunt acolo comunități foarte diverse, care au supraviețuit, cumva, Apocalipsei. Sunt acolo mutații decisive. Sunt acolo, rezistente la orice, toate viciile umanității. Sunt acolo și toate rămășițele unei umanități prospere din punct de vedere tehnologic. Dar acestea denotă un traseu fabulos, o lume a progresului alternativ, în care, la nivelul anilor 50, mașinile se deplasau deja cu propulsie atomică. E vorba, foarte des, în poveștile Fallout, despre un destin tehnologic care a depășit cu mult ceea ce istoria noastră reală cunoaște, neavând încotro.

Fallout, jocul, jocurile, sunt o revoluție. Am trăit-o pe viu. Am savurat fiecare iterație. Am admirat grupul de game designeri, condus de un rus extrem de talentat. Am rejucat Fallout, Fallout 2, Fallout 3, Fallout: New Vegas. Și tot ce a mai venit. Am înghițit pe nerăsuflate orice DLC posibil. De fiecare dată am simțit că cineva, și anume Black Isle, Obsidian sau Bethesda fac un efort extraordinar de a menține seria vie și captivantă. Și reușesc, de fiecare dată.

Jocurile Fallout au fost mereu extraordinare.

Iar ceea ce demonstrează serialul este pe măsură. Ceea ce este remarcabil este că serialul are viață proprie. Nu e nevoie să fi jucat seria Fallout ca să te bucuri de poveste. Trebuie doar să privești și să te lași dus într-o lume nebună și creată măiastru. După care, probabil, vei căuta jocurile, dacă ești curios. Și, abia atunci, vei cuprinde, cu satisfacția unei victorii personale asupra a tot ceea ce ți se impune, imaginea complexă asupra unei transfigurări unice. A unui viitor extrem de probabil.

Nu știu cum e la voi, dar eu abia aștept să închei acest mic articol și să mai văd un episod.