Familia Biden a adoptat o pisică la Casa Albă. Cum se va numi felina

Publicat: 30 ian. 2022, 15:00, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Familia Biden a adoptat o pisică la Casa Albă. Cum se va numi felina
Casa Alba

Preşedintele SUA, Joe Biden, împreună cu soția sa, au adus la Casa Albă un nou animal de companie, o pisică adoptată pe nume Willow, în vârstă de doi ani, potrivit presei locale.

Willow este o pisică cu păr scurt, tigrată, al cărei nume este inspirat din denumirea oraşului natal al soţiei lui Joe Biden, Willow Grove, din statul Pensylvania.

Prima întâlnire a soției lui Biden Jill Biden cu Willow a fost la un eveniment de campanie electorală în 2020, după cum a informat secretarul ei de presă, Michael Larosa.

Atunci, pisica a sărit pe scenă, iar proprietarii fermei unde se desfăşura evenimentul au remarcat „imediat conexiunea” care s-a creat între felină şi Prima Doamnă, care a decis s-o adopte. Pisica a rămas până acum în grija unor cunoscuţi.

Willow „se instalează la Casa Albă cu jucăriile ei favorite, cu recompensele ei şi are mult spaţiu la dispoziţie pentru a explora şi a mirosi”, a dat asigurări Larosa.

Felina îl are drept „colocatar” pe Commander, un ciobănesc german pe care soţii Biden l-au adoptat în decembrie 2021, după moartea lui Champ, un alt ciobănesc german care a trăit 13 ani.