Fără sunete: Se interzice muzica în public, în Afganistan

Muzica în public va fi interzisă de talibani, a anunțat purtătorul de cuvânt al islamiștilor, Zabihullah Mujahid, într-un interviu.

El a declarat pentru The New York Times că „muzica este interzisă în Islam”, a spus acesta, „dar sperăm că putem convinge oamenii să nu facă astfel de lucruri, în loc să îi pedepsim”.

Sub regimul taliban anterior, din anii ’90, muzica și filmele erau strict interzise, iar încălcarea acestor reguli era aspru pedepsită. Nu existau concerte, cinematografe sau programe TV. După ce militanții au fost îndepărtați de la putere, scena muzicală a înflorit. Au avut loc concerte și festivaluri și a fost lansat Institutul Național de Muzică din Afganistan. De asemenea, a fost înființată o orchestră exclusiv feminină care cânta în țară și în străinătate. De menționat faptul că rezistenta anti-talibana a anunțat că membrii Institutului Național de Muzică din Afganistan și-au distrus instrumentele de teama talibanilor. Zilele trecute, talibanii au facut o vizita școlii și au distrus și ei o parte dintre instrumente.

Revine rutina zilnică a femeilor

În interviul acordat de purtătorul de cuvânt al talibanilor celor de la The New York Times, acesta a precizat că îngrijorările pentru siguranța femeilor sunt „nefondate”. Mujahid a spus că femeile nu vor trebui să rămână în casă sau să-și acopere întotdeauna fețele și că cerința ca acestea să fie însoțite de un bărbat se aplică numai călătoriilor mai lungi de trei zile. El a mai spus că femeile vor putea în cele din urmă să se întoarcă la rutina lor zilnică.

Dacă merg la școală, la birou, la universitate sau la spital, nu au nevoie de un însoțitor”, a spus Zabihullah Mujahid. Acesta a oferit, de asemenea, asigurări afganilor care încearcă să părăsească țara că li se va permite, spunând că celor cu documente de călătorie valabile nu li se va interzice intrarea în aeroport. În interviul pentru The New York Times, purtătorul de cuvânt al talibanilor a mai spus că aceștia își doresc relații bune cu comunitatea internațională.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

600 de elevi din Sectorul 5 vor beneficia de sprijin financiar...

Primăria Sectorului 5, împreună cu Fundația Tinmar, lansează programul de burse „Educație pentru viitor- Bursele Fundatiei Tinmar”, program care are ca scop stimularea performanței...

Gică Popescu îi cere premierului bani pentru sport

Gică Popescu, renumitul fotbalist și actual președinte al Farului, își direcționează eforturile către o schimbare legislativă majoră. Acesta vizează adaptarea legii astfel încât toate cluburile...