Farmacist Beatrice Speteanu: Și anul acesta pacienții vor avea probleme cu medicamentele decontate

Publicat: 20 feb. 2024, 19:00, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Farmacist Beatrice Speteanu: Și anul acesta pacienții vor avea probleme cu medicamentele decontate

Farmacist Beatrice Speteanu, președinte al AFTAP, semnalează că și anul acesta bugetul CNAS pentru farmacii ”se va termina la fel ca în 2023” , cu diferența că anul acesta ”nu mai știm pe ce fonduri de rezevă ne mai putem baza”.

Epuizarea bugetului îi afectează pe toți pacienții, în special pe cei bolnavi de cancer.

”Bugetul CNAS deja  a fost calculat strict pentru farmacii. Bugetul se va termina exact la fel ca anul trecut, poate cu o lună în plus, dar cu diferența că, anul acesta, nu mai știm pe ce fonduri de rezervă ne vom baza. Deci anul acesta va fi aceeași problemă cu medicamentele decontate din FNUASS”, a explicat farmacist Beatrice Speteanu, președinte al Asociației Farmaciilor Tradiționale și a Practicienilor (AFTAP), la podcastul  Dialogurile Puterii.

Întârzierea plății care anul trecut s-a întâmplat  prin luna august, s-a răsfrânt asupra pacienților care alergau din farmacie în farmacie pentru medicamente. ”Același lucru s-a întâmplat și cu pacienții tratați în spitale, deoarece nici spitalele nu erau plătite și, implicit  nici distribuitorii. Erau pacienți disperați, care ar fi plătit integral pentru tratamentul de cancer. Ceea ce se întâmplă în fiecare an după luna septembrie”, explică farmacist Beatrice Speteanu.

Speranța este că anul acesta ”să zicem că vor fi mai mulți bani, pentru că este un an electoral”, mai adaugă farmacist Beatrice Speteanu.