Felicitările virtuale, recomandate în locul florilor și mărțișoarelor oferite de 1 și 8 martie la școală

Elevii nu le mai pot oferi, personal, profesorilor și colegilor mărțișoare și flori în zilele de 1 și 8 martie, așa cum se întâmplă an de an. Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a precizat că este interzis schimbul de obiecte personale, conform unui ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății.

„Trebuie să respectăm legea, așa cum este. Nu cred că cineva va da o derogare de la ordinul comun și să spunem că se interzice schimbul de obiecte persoanele, mai puțin mărțișoare și flori. Știu, o să părem antipatici, dar, în primul rând, noi discutăm despre protecția și sănătatea copiilor”, a declarat secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Sorin Ion, transmite Edupedu.ro care citează Europalibera.org.

Nu pot să spun: avem un ordin, nu-l respectați. Și dacă spun foarte ferm ‘nu care cumva să dați un mărțișor’, cădem în altă extremă. Prioritatea este sănătatea copiilor și a profesorilor. Nu știu dacă ne putem imagina că putem da niște reguli de genul: oferiți mărțișoare cu mănuși chirurgicale, mărțișoare sterilizate sau date cu dezinfectant. Riscăm să cădem în ridicol”, a mai spus Sorin Ion.

Totuși, în ordinul comun nu este vorba specific de flori și mărțișoare, ci de „obiecte personale”. Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a declarat pentru Hotnews.ro că o floare nu este un obiect personal, ci un simbol.

De altfel, Ministerul Educației a precizat printr-un comunicat că nu a cerut interzicerea oferirii de flori sau mărțișoare.

„Mărţişorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. În acest context, Ministerul Educației nici nu poate schimba și nici nu dorește să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol precum “flori și mărțișoare” în categoria “obiecte personale”. Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ, nici măcar cu titlu de recomandare, nici o interdicție în acest sens, dar îndeamnă la prudență din perspectiva oricărui tip de interacțiuni care pot facilita transmiterea virusului SarsCOV 2.” – se arată în comunicatul Ministerului.

O soluție pe care o propune secretarul de stat în ME este oferirea de „felicitări și mărțișoare virtuale”.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Avem tricolorul pe etichetă, ce mai contează ce înghițim? Dublul standard,...

Ultima găselniță a politicienilor de la PSD este să-i oblige pe comercianții care vând produse provenite din materii prime românești să se asigure că...

Cine a participat la petrecerea clanului Bădălău de Paște

Petrecere pe lux și opulență la salonul de fițe Monato din Bolintin Vale. Chiar dacă unora le bate pușcăria la ușă, membrii clanului Bădălău...