Femeile afgane obligate să se acopere din cap până în picioare, în public

Publicat: 08 mai 2022, 18:00, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Femeile afgane obligate să se acopere din cap până în picioare, în public

Talibanii au decretat sâmbătă că femeile din Afganistan sunt obligate să poarte un voal  de preferință burka, care le acoperă complet, aceasta fiind o restricție dintr-o listă lungă de restricții, ceea ce a declanșat numeroase reacții din partea militantelor feministe, transmite presa internațională.

Printr-un decret făcut public în timpul unei ceremonii la Kabul, șeful suprem al talibanilor și Afganistanului, Hibatullah Akhundzada, a ordonat tuturor femeilor să-și acopere integral corpul și fața în public, sugerând că burka, adică voalul albastru care le acoperă de la nivelul ochilor, este cea mai bună soluție. Femeile ar trebui să poarte un tchadri – o altă denumire a burka – deoarece este tradițional și respectuos, se menționează în acest decret. ”Femeile, care nu sunt nici prea tinere nici prea în vârstă, trebuie să-și acopere fața, cu excepția ochilor, potrivit recomandărilor șaria, astfel încât să evite orice provocare atunci când întâlnesc un bărbat, care nu este un membru apropiat al familiei”, se mai precizează în același decret.

Și dacă nu au un motiv pentru a ieși în exterior este mai bine să rămână în casă, recomandă decretul.

Acest decret include și pedepsele la care se expun șefii familiei care nu iau măsuri pentru respectarea portului acestui voal acoperitor al întregului corp. Primele două infracțiuni vor fi sacționate cu simple avertismente. Începând cu a treia infracțiune pedeapsa este de trei zile de închisoare și la a patra, se decide în justiție.

Reacții

SUA sunt „extrem de preocupate” de restricţiile asupra drepturilor femeilor din Afganistan, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, după ce talibanii au impus sâmbătă portul vălului integral în public, transmite AFP.

„Suntem extrem de preocupaţi că drepturile femeilor şi fetelor afgane şi progresele realizate în acest domeniu în ultimii 20 de ani sunt tăiate”, a afirmat oficialul american.

Washingtonul şi aliaţii săi sunt „profund îngrijoraţi de măsurile recente luate de talibani împotriva femeilor şi fetelor, printre care restricţiile referitoare la educaţie şi călătorii”, a adăugat el.