Ferma Dacilor: Percheziţii domiciliare și 6 mandate de aducere emise de procurori

Publicat: 02 ian. 2024, 11:51, de Victor Scarlat, în ACTUALITATE , ? cititori
Ferma Dacilor: Percheziţii domiciliare și 6 mandate de aducere emise de procurori

Marţi, au fost efectuate opt percheziţii domiciliare la adresele unde locuiesc efectiv sau îşi au domiciliul 7 persoane fizice care au legătură cu incendiul de la Ferma Dacilor, fiind emise şi puse în executare 6 mandate de aducere.

Percheziile au vizat administratorii de la Ferma Dacilor și au fost efectuate sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Parchetul a anunțat că s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la comiterea unor infracţiuni de fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu, privind situaţia juridică a imobilului în care a avut loc incendiul.

”Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova anunţă că la data de 31 decembrie 2023, în dosarul privind incendiul care a avut loc la data de 26 decembrie 2023 la Complexul turistic „Ferma Dacilor” din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, judeţul Prahova, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la comiterea a trei infracţiuni de fals intelectual (art. 321 alin. 1 Cod penal), trei infracţiuni de uz de fals (art. 323 teza I Cod penal), trei infracţiuni de fals intelectual (art. 321 alin. 1 Cod penal) şi trei infracţiuni de abuz în serviciu (art. 297  alin. 1 Cod penal), toate vizând aspecte privind situaţia juridică a imobilului în care a avut loc incendiul”, se arată în comunicatul oficial transmis de Parchet. 

De asemenea, instituția mai arată că ”în cursul zilei de marţi, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au fost efectuate opt percheziţii domiciliare la adresele unde locuiesc efectiv sau îşi au domiciliul 7 persoane fizice, în urma acestor activităţi procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente şi medii de stocare a datelor informatice care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale”.

În vederea continuării cercetărilor, „au fost emise şi puse în executare un număr de 6 mandate de aducere, privind persoane ce au calitatea de administratori statutari sau în fapt ai societăţii comerciale, ori care îndeplinesc sau au îndeplinit funcţii publice în cadrul autorităţii publice cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urmanismului. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare, iar pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică”, se precizează în comunicat.  

Cercetarea la faţa locului în urma incendiului care a mistuit Ferma Dacilor din satul Tohani a fost încheiată de către procurori. Cel de-al optulea cadavru nu a fost găsit, însă au fost identificate fragmente de os, acestea fiind trimise la laborator pentru analize.