Fetița cu hepatită ”misterioasă”, la un pas de transplantul hepatic. Unde ar putea fi efectuată această intervenție chirurgicală?

Publicat: 28 apr. 2022, 15:44, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Fetița cu hepatită ”misterioasă”, la un pas de transplantul hepatic. Unde ar putea fi efectuată această intervenție chirurgicală?

Starea de sănătate a fetiței în vârstă de cinci ani, care suferă de hepatită de cauze necunoscute, se poate agrava ceea ce ar putea face necesar un transplant hepatic. Dar deocamdată nu se știe unde ar putea fi realizat acesta pentru că, în România, nu avem niciun centru autorizat pentru intervenție de transplant pediatric.

Dacă se impune efectuarea unui transplant hepatic, este important și unde se efectuează intervenția. Pentru că, deși prof. dr. Irinel Popescu a efectuat numeroase intervenții de transplant hepatic pediatric, în țara noastră această procedură la copil s-a întrerupt. Acum, se discută ca, în cazul în care se impune un transplant hepatic, acesta să fie realizat în țară. Potrivit unor surse din Agenția Națională de Transplant, efectuarea acestui transplant în străinătate ar fi ultima soluție.

Opiniile medicilor privind diagnosticul sunt împărțite: se vorbește despre hepatită B fulminantă, dar și despre afecțiunea Wilson, o boală rară care vizează tot ficatul.

Deocamdată, mama fetiței în vârstă de 26 de ani este evaluată la Institutul Clinic Fundeni întrucât ar fi donator compatibil, având în vedere că are aceeași grupă de sânge cu fetița sa.

Pe de altă parte, potrivit prof. dr. Vladislav Brașoveanu, transplantul nu s-ar putea realiza în România, deoarece nu avem niciun centru autorizat pentru intervenție de transplant pediatric.

”Transplantul hepatic pediatric, la ora actuală, nu se poate face în România. Spitalul Grigore Alexandrescu nu este acreditat pentru transplantul hepatic pediatric, iar la Spitalul Fundeni se fac cele mai multe transplanturi hepatice, dar la ADULT. Și atunci, singura soluție este transplantul hepatic în străinătate. Ministerul Sănătății are un acord cu Italia și atunci probabil că singura soluție va fi transplantul hepatic acolo. Noi am internat mama fetiței pentru investigații, însă, din păcate, nu se poate realiza transplantul hepatic pediatric în România, pentru că, la ora actuală, dacă vă vine să credeți, nu există un centru acreditat pentru transplantul hepatic pediatric în România”, a precizat prof. dr. Vladislav Brașoveanu, șeful Secției de Chirurgie și Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni, la Antena 3