Florin Cîțu nu ia în calcul schimbarea pragului privind infectările în București propusă de HoReCa

Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri, 3 martie, că nu ia în calcul schimbarea pragului privind infectările cu virusul SARS-CoV-2 în Capitală pentru a permite desfăşurarea unor activităţi economice, conform propunerilor avansate de reprezentanţii HoReCa.

„Nu iau în calcul aşa ceva. În acest moment, şi am spus atunci când am relaxat condiţiile, am spus foarte clar că depinde doar de noi să rămânem cu numărul de persoane infectate scăzut, sub 3 la mie. Am văzut că foarte mulţi dintre cetăţeni s-au relaxat, nu se mai poartă mască în spaţiul public şi acum plătim preţul acestei relaxări premature”, a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei de Guvern.

„Vin şi, de fiecare dată când am ocazia, vă spun: dacă vrem să rămână deschise şi restaurante şi alte activităţi economice, trebuie să păstrăm exact aceste condiţii: în spaţiul public să păstrăm mască, distanţare socială, dezinfectant. Ştiţi foarte bine că au fost foarte multe cazuri în care Poliţia a venit şi a dat amendă, în cluburi, de exemplu, a dat amendă 6.000 de lei, la câteva zile acelaşi club avea aceaşi problemă”, a mai continuat acesta.

Potrivit premierului, atât timp cât nu se respectă condiţiile minime impuse în prezent, nu se poate vorbi despre alte măsuri, anunță Agerpres.

„Trebuie întâi să respectăm ceea ce avem şi apoi vom vorbi şi de alte măsuri”, a transmis Florin Cîțu.

El a fost întrebat dacă ia în calcul, pentru Capitală, schimbarea pragului de la care se pot desfăşura activităţi din domeniul HoReCa, după cum au propus reprezentanţii sectorului, având în vedere că Bucureştiul se apropie din nou de o rată de infectare cu coronavirus de 3 la mie.

Citește și:

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Băncile solicită majorarea plafonului pentru creditele Noua Casă

Băncile solicită majorarea plafonului pentru creditele Noua Casă

Băncile participante la programul Noua Casă au propus o majorare semnificativă a plafonului de creditare, de la 70.000 de euro la 120.000 de euro,...

Turcii câștigă încă un contract pentru autostrăzile patriei! 

Companiile din Turcia continuă să acapareze contracte pe marile șantierele ale patriei. Și fără emoții pentru că se prezintă singure la licitații. Directorul General...