Focuri de armă în Maramureș! Polițiștii au încercat să oprească un grup de contrabandiști de țigări

Publicat: 26 ian. 2021, 14:41, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE
Focuri de armă în Maramureș! Polițiștii au încercat să oprească un grup de contrabandiști de țigări

Polițiștii de frontieră din Maramureș au tras 19 focuri de armă pentru a opri un grup de contrabandiști de țigări. Conform Poliției de Frontieră, șapte persoane sunt cercetate, iar 16.500 de pachete de țigări și trei autovehicule au fost confiscate.

”Ieri, 25 ianuarie 2021, în jurul orei 21.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău au observat două autoturisme de teren care staţionau pe un drum forestier, iar în momentul în care lucrătorii noştri s-au deplasat spre autovehicule cu intenţia de a-i legitima pe şoferi, acestea au demarat în trombă spre poliţiştii de frontieră cu intenţia de a-i lovi. În acel moment, lucrătorii noştri i-au somat să se oprească, dar observând că şoferii nu încetinesc au executat mai multe focuri de armă în plan vertical şi spre pneurile maşinilor de teren, conform prevederilor legale”, a transmis, marţi, Poliţia de frontieră. 

Conform sursei citate, şoferii nu s-au oprit, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestora, iar după aproape 600 de metri autovehiculele au fost găsite pe marginea drumului. 

Într-una dintre maşini se afla un bărbat de 28 de ani care fusese rănit în zona coapsei.

”Poliţiştii de frontieră au solicitat o ambulanţă la faţa locului, iar persona rănită a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate, în momentul de faţă fiind în afara oricărui pericol”, au mai precizat poliţişti. 

Ulterior, a fost indisponibilizat şi cel de-al doilea autovehicul în care se aflau două persoane, iar în urma cercetării zonei a mai fost depistat un microbuz încărcat cu baxuri cu ţigări, în care se mai aflau alte două persoane. 

”Poliţiştii de frontieră au extins cercetările, iar în zona au mai fost descoperite încă două persoane implicate în activitatea infracţională. În urma verificărilor ulterioare s-a stabilit că toate cele şapte persoane implicate sunt cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 17 şi 47 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Maramureş. În urma inventarierii baxurilor din microbuz s-a constatat că acestea conţineau 16.500 pachete ţigări, de provenienţă Duty-Free, în valoare de peste 193.000 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării. Totodată, cele trei autovehicule implicate în activitatea infracţională au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor”, a mai precizat Poliţia de Frontiră. 

Poliţiştii au precizat că, în total, pentru prinderea contrabandiştilor au fost trase 19 focuri de armă.