Forţele ruse se pregătesc să racordeze centrala nucleară de la Zaporojie la Crimeea

Publicat: 10 aug. 2022, 14:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Forţele ruse se pregătesc să racordeze centrala nucleară de la Zaporojie la Crimeea

Operatorul ucrainean Energoatom a transmis marți că forțele armate ale Federației Ruse care ocupă centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie se pregătesc să o racordeze la Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014, şi o avariază realizând această reorientare a producţiei de energie electrică, potrivit AFP.

„Militarii ruşi prezenţi în centrala nucleară de la Zaporojie implementează programul (operatorului rus) Rosatom vizând racordarea centralei la reţelele electrice din Crimeea”, a declarat preşedintele Energoatom, Petro Kotin, la televiziunea ucraineană.

„Pentru a face acest lucru, trebuie mai întâi avariate liniile electrice ale centralei conectate la sistemul energetic ucrainean. Din 7 până în 9 august, ruşii au avariat deja trei linii electrice. Momentan, centrala funcţionează cu o singură linie de producţie, ceea ce este un mod de lucru extrem de periculos”, a adăugat preşedintele Energoatom.

Totul va depinde de fiabilitate

Situată în apropierea oraşului Energodar de pe fluviul Nipru, nu departe de peninsula ucraineană Crimeea (sud), centrala, cea mai mare din Europa, are şase din cele 15 reactoare ucrainene, capabile să alimenteze patru milioane de locuinţe. Aceasta a intrat sub controlul Rusiei, la doar câteva zile după începerea invaziei Ucrainei pe 24 februarie.

De vineri, Moscova şi Kievul s-au acuzat reciproc că au bombardat-o, fără ca vreo sursă independentă să poată confirma. De asemenea, Volodimir Zelenski, a fluturat spectrul dezastrului de la Cernobîl.