Fost ministru al Finanțelor, executat silit. ANAF îi vinde bunuri de peste 1 milion de euro

Publicat: 29 mai 2024, 07:08, de Corina Oprea, în SOCIAL , ? cititori
Fost ministru al Finanțelor, executat silit. ANAF îi vinde bunuri de peste 1 milion de euro
sursa: google

Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, este executat silit de ANAF. Instituția scoate la vânzare bunuri de peste 1 milion de euro deținute de controversatul om politic, ce se află acum după gratii, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Sebastian Vlădescu, executat silit

Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor (2005-2007 și 2009-2010), este executat silit de către ANAF. Instituția îi vinde acestuia bunuri în valoare cu 1 milion de euro, printre care case și terenuri.

Prețurile sunt unele extrem de mici, comparativ cu cele de pe piața actuală. Spre exemplu, ANAF scoate la licitație o vilă întinsă pe o suprafață desfășurată de 272 mp cu prețul de doar 20.000 de euro, ceea ce i-ar pute determina pe oameni să se înghesuie să profite de această ofertă.

Bunurile scoase acum la licitație de către ANAF sunt:

  • locuință P+1E, suprafața construită la sol de 121 mp, suprafață desfășurată de 272 mp, sat Valea Largă, județ Prahova + teren extravilan de 4.510 mp – preț de pornire a licitației 93.705 lei (exclusiv TVA)
  • teren extravilan 45.490 mp, sat Valea Largă, județul Prahova – preț pornire a licitației 211.628 lei (fără TVA)
  • Apartament  4 camere și dependințe, str Dinu Vintilă, sector 2, suprafață construită de 229,55 mp + Garaj situat la subsol nr 2, suprafață de 17,51 mp –  preț de pornire a licitației 1,7 milioane lei (exclusiv TVA)
  • Garaj situat la subsol nr 2, suprafață de 14,76 mp – preț de pornire a licitației 61.601 lei (fără TVA) Garaj situat la subsol nr 1, suprafață de 16,36 mp – preț de pornire a licitației 67.562 lei (fără TVA)
  • Garaj situat la subsol nr 1, suprafață de 18,73 mp – preț de pornire a licitației 77.498 lei (fără TVA) apartament 2 camere, 72,95 mp, str Vasile Conta, sector 2 – preț pornire a licitației – 910.101 lei (fără TVA)
  • Apartament compus din parter 71,3 mp și etaj 72,07 mp, str Vasile Conta, sector 2 – preț pornire a licitației – 1,65 milioane lei (fără TVA)

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost condamnat, în luna mai a anului trecut, la 7 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, într-un dosar legat de atribuirea unui contract de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată.

Alături de acesta au fost vizate mai multe persoane, printre care și  Mircea Costea, fost președinte Eximbank și cumnat al lui Mircea Geoană, care a primit 6 ani de închisoare cu executare.

Inițial, ministrul primise 8 ani şi 6 luni închisoare. Ulterior, judecătorii au decis că faptele pentru infracţiunea de trafic de influenţă faptele s-au prescris, ceea ce înseamnă că i-au mai rămas doar 7 ani şi 4 luni pentru luare de mită.