Fost șef SPP, umilit la ANRE

Publicat: 04 mai 2021, 07:02, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Fost șef SPP, umilit la ANRE
ANRE si Gabriel Cretu

Fostul adjunct al SPP, generalul-locotenent cu trei stele Gabriel Crețu, trecut în rezervă la sfârșitul anului trecut după scandalul clinicii de la Răcari-Dâmbovița unde se consuma ceaiul Ayahuasca, a suferit în ultima perioadă două umilințe incredibile.

După ce a fost trecut în rezervă, Gabriel Crețu a ajuns consilierul edilului de la Sectorul 5, Cristian Popescu-Piedone, și, ulterior, numit director la societatea Economat subordonată Primăriei.

Numai că aici a avut un mandat pe o perioadă determinată și a fost trimis la plimbare de către Piedone. Între timp, acesta s-a reorientat către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) condusă de către fostul sindicalist PSD Dumitru Chiriță.

Aici având promisiuni ferme că va ocupa un post de consilier, Gabriel Crețu s-a înscris la concurs, dar surpriză!

A picat concursul cu brio, adică cu un punctaj foarte mic, 29 din 100 de puncte, fapt pentru care a fost trimis la plimbare și de aici de către președintele Dumitru Chiriță.