Fostul ministru PSD al Agriculturii cere demisia lui Ilie Bolojan: Fermele sunt împinse spre faliment, producătorii români sunt sufocați

Publicat: 05 sept. 2026, 21:45, de Andreea Pavaloiu, în POLITICĂ , ? cititori
Fostul ministru PSD al Agriculturii cere demisia lui Ilie Bolojan: Fermele sunt împinse spre faliment, producătorii români sunt sufocați
Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Nechez

Fostul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, îi cere demisia premierului interimar Ilie Bolojan. Social-democratul îl acuză pe șeful Guvernului că împinge fermele românești spre faliment. Mai mult, susține el, producătorii români sunt sufocați de costuri și de concurența importurilor, în timp ce statul rămâne pasiv. Fostul ministru transmite totodată că PSD este pregătit să preia guvernarea.

Florin Barbu: „Bolojan trebuie să plece”

Fostul ministru al Agriculturii a lansat acuzații grave la adresa șefului Executivului. Florin Barbu susține că menținerea în funcție a premierului interimar riscă să adâncească criza din sectorul agricol.

Bolojan trebuie să plece înainte să pună definitiv agricultura românească pe butuci”, a transmis Florin Barbu în mesajul postat sâmbătă.

Social-democratul leagă direct situația fermierilor de deciziile fiscale luate la nivel guvernamental. El susține că presiunea măsurilor de austeritate se resimte imediat în activitatea producătorilor.

Fermierii, între costuri mari și presiunea importurilor

Florin Barbu prezintă realitatea din piață și avertizează că obiectivul unei producții autohtone puternice devine imposibil de atins în actualele condiții. Fostul ministru arată că producătorii sunt loviti simultan din mai multe direcții.

Dar asta nu se poate întâmpla dacă fermele sunt împinse spre faliment, dacă producătorii români sunt sufocați de costuri și dacă statul stă neputincios în timp ce importurile iau locul produselor noastre”, a afirmat el.

Fostul ministru insistă că miza depășește cifrele economice și atinge un aspect strategic. Fără o agricultură funcțională, spune el, țara își pierde un pilon esențial.

Fermierii noștri nu mai au nevoie de promisiuni și de experimente, au nevoie de sprijin real și de un Guvern care să înțeleagă un lucru simplu, și anume că, fără agricultură, România nu are siguranță”, a mai afirmat fostul demnitar.

Producătorii români trebuie protejați

Social-democratul susține că, în acest punct, producătorii români trebuie protejați. Iar acest lucru nu se poate face fără menținerea fermierilor în activitate. Un aspect important atât pentru economie, cât și pentru consumatorul de rând.

Românii vor hrană sănătoasă, produsă aici, acasă. Vor să găsească pe rafturi lapte românesc, carne românească, legume, fructe și produse făcute de fermierii și procesatorii noștri”, a scris social-democratul.

Dincolo de critica adusă premierului, Florin Barbu subliniază că partidul său este gata să își asume conducerea Executivului. Fostul ministru transmite că PSD este pregătit să preia guvernarea și să pună agricultura în centrul politicilor publice.