Fostul preşedinte PNL, Valeriu Stoica: “Partidul trebuie împrospătat”

Publicat: 04 dec. 2023, 20:30, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Fostul preşedinte PNL, Valeriu Stoica: “Partidul trebuie împrospătat”

Fostul președinte al PNL, Valeriu Stoica, spune că partidul trebuie împrospătat, pentru că se observă un imobilism de ceva vreme. “Există un deficit de comunicare în PNL, nu se comunică foarte bine între nivelul naţional şi filialele locale, dar nici cu societatea românească”.

În același timp, PNL are nevoie de un program electoral foarte clar, a mai declarat Valeriu Stoica la conferinţa de relansare a Institutului de Studii Populare.

“Cred că PNL trebuie să se gândească foarte serios că pentru a avea forţa de a aborda prin el însuşi alegerile următoare, să aibă un program electoral foarte clar. Şi mai e nevoie de două elemente pentru ca această formulă să aibă acoperire. Programul politic este una, programul electoral este alta, strategia electorală este altceva. Şi sper că în partid se lucrează la această strategie electorală pentru cele patru campanii care vor fi anul următor. Asta înseamnă să avem o strategie pentru europarlamentare, ţinând seama de specificul acestor alegeri, a afirmat Stoica.

Acesta spune că dacă PNL vrea să aibă un scor bun trebuie să creeze o stare de spirit, nu este suficient să pună în mișcare aparatul de partid. “Și e greu să creezi o stare de spirit favorabilă în condițiile în care există curente populiste destul de umflate”, a precizat Valeriu Stoica. 

Fostul președinte consideră că este necesar să se împrospăteze partidul, deoarece imobilismul prezent de mai mulți ani constituie cu adevărat un risc.

 “Înainte de a începe această discuție, cineva în spatele meu spunea că sunt foarte multe curente în PNL, așa de multe că o să ne ia vântul pe toți. Eu nu cred că asta e problema. Nu cred că avem prea multe curente. Cred că ele nu sunt suficient de prezente în PNL. Cred că nu pericolul de a răci e mare din cauza curentelor. Riscul este că am avut un imobilism vreme de câțiva ani și cred că este nevoie să împrospătăm partidul. Curentele sunt foarte necesare, ele trebuie să fie însă prezente și să existe împreună pentru a da o identitate PNL”, a mai declarat fostul președinte liberal.

Nu în ultimul rând, Valeriu Stoica atrage atenția că este necesară o strategie de comunicare, pe lângă cea electorală, potrivit News.ro.

“Trebuie să comunici strategia electorală, trebuie să comunici programul politic, trebuie să comunici programul electoral şi aici este nevoie de oameni care să facă lucrul ăsta, de specialişti buni şi sper că PNL are asemenea specialişti şi poate să facă această comunicare. Există un deficit de comunicare în PNL, internă, adică în interiorul partidului, nu se comunică foarte bine între nivelul naţional şi nivelele judeţene şi comunale şi orăşeneşti şi nu se comunică foarte bine între partid şi societatea românească. Această comunicare este indispensabilă”, a precizat Valeriu Stoica.