Franța. Epidemie în epidemie: bronșiolită și Covid. Medicii nu exclud o legătură între cele două

Publicat: 18 dec. 2021, 08:00, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Franța. Epidemie în epidemie: bronșiolită și Covid. Medicii nu exclud o legătură între cele două

Epidemia de bronșiolită existentă în prezent în Franța coincide cu valul al cincilea de Covid. Două epidemii? Sunt legături între ele? Sunt întrebări pe care și le pun medicii și cărora le răspund unele studii.  

În plin val cinci de Covid, Franța metropolitană este afecată de o epidemie de bronșiolită  în cazul  bebelușilor sub doi ani. Între 6 și 12 decembrie, 4.841 de copii sub doi ani au fost la departamentele de urgență pentru bronșiolită, dintre care 1.739 au fost spitalizați, potrivit buletinului săptămânal al Sănătății publice din Franța. Copiii spitalizați cu diagnosticul de bronșiolită reprezintă în prezent 40% din totalul copiilor internați în spitale cu vârste sub doi ani.

Dintre cei spializați cu bronșiolită, 94% sunt copii sub un an, ceea ce pune în dificultate departamentele de pediatrie.

Confruntați cu această epidemie, unii medici se întreabă dacă acest fenomen poate fi în legătură cu Sars-CoV-2.

Ce este bronșiolita

Bronșiolita este  o afecțiune virală ce apare la copiii sub 2 ani și induce inflamația celor mai mici căi respiratorii care conduc aerul în plămâni (bronșiole). Inflamația produce obstrucția bronșiolelor din cauza edemului de mucoasă bronșică, secrețiilor în cantitate crescută, apărând astfel dificultatea copilului de a respira.

Cauzele bronșiolitei sunt preponderent virale (virusul sincitial respirator – VSR – este cel mai frecvent implicat), sursa îmbolnăvirilor fiind persoanele infectate ce transmit virusul pe cale respiratorie (sub forma picăturilor nazo-faringiene eliberate în timpul strănutului, tusei, vorbitului); aceste picături pătrund in organism prin intermediul ochilor, nasului sau gurii; trebuie precizat ca virusul rezistă o perioada pe suprațetele cu care o persoană vine în contact (obiecte, jucării, tegumentele mâinilor), scrie dr. Alina Popa, medic specialist pediatrie.

Studii

Un studiu efectuat în Spania pe 666 de copii infectați cu Sars-CoV-2 și spitalizați arată că aproximativ 20 deintre ei întruneau criteriile pentru un diagnostic de bronșiolită. Studiul susține totuși că infecția cu Sars-CoV-2 nu pare să fie factorul declanșator principal al bronșiolitei severe.

Un alt studiu, realizat în Italia, a demonstrat că Sars-CoV-2 poate fi cauza bronșiolitei care impune spitalizarea bebelușului. Sunt două studii care confirmă că Sars-CoV-2 poate fi la originea bronșiolitei.

Simptomele bronșiolitei sunt foarte asemănătoare cu cele asociate Covid.

Testarea copiilor

Dr. Munoz, specialist în boli infecțioase, spune, pentru yahoo actualites, că este greu de știut, în abseanța unui test, dacă în bronșiolita sugarului este implicat Sars-CoV-2 sau un alt virus cum este VSR. De aceea, specialistul recomandă testarea copiilor pentru a distinge dacă este vorba de Sars-CoV-2 sau de alte virusuri.

Pentru limitarea riscurilor de bronșiolită, specialiștii recomandă respectarea acelorași măsuri de protecție folosite contra Covid: spălarea mâinilor, a se evita contactul bebelușului cu persoane bolnave, chiar ușor răcite, evitarea ieșirii cu acesta în locuri publice (reuniuni de familie, transport în comun, centre comerciale, restaurante, spitale…).