Funeraliile şi înmormântarea lui Mihail Gorbaciov vor avea loc sâmbătă, anunţă fiica sa, Irina

Funeraliile ultimului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, decedat în noaptea de marţi spre miercuri la vârsta de 91 de ani, se vor desfăşura sâmbătă, a anunţat fiica sa, Irina, potrivit agenţiei ruse de presă Interfax, citată de Reuters şi EFE.

Ceremonia funerară va avea loc în Sala Coloanelor a Casei Sindicatelor din Moscova, rezervată personalităţilor ilustre.

Tot acolo a fost depus şi trupul lui Stalin la moartea acestuia în anul 1953, iar mai înainte şi fondatorul URSS, Vladimir Ilici Lenin, a avut funeraliile în acelaşi loc. Ultimul politician rus a cărui ceremonie funerară a fost organizată în acea sală este Vladimir Jirinovski, decedat anul acesta în aprilie.

”Capela va fi deschisă publicului între 10:00 şi 14:00, orele Moscovei”, a declarat agenţiei EFE un membru al Fundaţiei Gorbaciov. Mihail Gorbaciov va fi înmormântat alături de soţia sa, Raisa, decedată în anul 1999. ”Aceasta a fost o decizie a familiei”, precizează aceeaşi sursă.

Potrivit anunţului fiicei lui Mihail Gorbaciov, înmormântarea va avea loc de asemenea sâmbătă, la cimitirul Novodevici din Moscova.

Zeci de politicieni de rang înalt, scriitori şi intelectuali ruşi sunt înmormântaţi în acest cimitir creat în secolul al XVI-lea, printre ei fiind şi Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei după destrămarea URSS şi rival al lui Mihail Gorbaciov.

Însă, dintre preşedinţii sovietici, Nikita Hruşciov este singurul înmormântat acolo, majoritatea odihnindu-se între zidurile Kremlinului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat anterior miercuri că preşedinţia rusă va decide în cursul zilei dacă Mihail Gorbaciov va avea parte de funeralii de stat.

Peskov a mai declarat că preşedintele Vladimir Putin urmează să decidă de asemenea dacă va participa la funeralii.

Kremlinul l-a descris miercuri pe Mihail Gorbaciov drept un om de stat care a schimbat istoria lumii, dar i-a reproşat în acelaşi timp ”romantismul” său cu privire la posibilitatea unei apropieri de Occident.

1 COMENTARIU

  1. Despre Gorbaciov!
    Mihail Gorbaciov este un personaj ideal pentru mituri și legende pentru toată lumea. Un punct de referință ideal pentru toată societatea noastră post-sovietică pentru a se defini. Iată câteva dintre concepțiile greșite care contribuie la acest lucru, după părerea mea.

    1. Gorbaciov a ruinat URSS

    El nu a ruinat URSS. Mai mult decât atât, Gorbaciov a fost ultimul care a luptat pentru conservarea lui, în timp ce trupul colosului iremediabil bolnav era sfâșiat de naționaliști din capitalele republicane și de carierişti la Moscova. El poartă cu siguranță responsabilitatea ca lider al țării, dar nu a fost nici intenția lui, nici rezultatul eforturilor sale.

    2. Gorbaciov a fost un politician nehotărât, blând

    Nu numai că Gorbaciov a pus în mișcare reforme radicale pe care șefii de la Kremlin le amânaseră, ducând țara în impas, dar a aruncat și armata împotriva protestatarilor; „Moliciunea” lui Gorbaciov este bine amintită la Baku, Tbilisi și Vilnius.

    3. Colapsul URSS este incontestabil rau/bun

    Prăbușirea URSS a fost o serie de procese simultane și paralele, dar diferite. De exemplu, primul este prăbușirea unui regim politic totalitar și aspru ideologic, în timp ce al doilea este ruperea legăturilor economice și personale, de familie. Este perfect logic să te bucuri de primul și să te întristezi pentru al doilea.

    4. Actualii revanchisti corecteaza greselile lui Gorbaciov / Actualii liberali continua cauza lui Gorbaciov

    Figura lui Gorbaciov este mult prea contradictorie pentru a face vreo moștenire coerentă din realizările/eșecurile sale de a lupta pentru ea. Pentru fiecare reconciliere cu SUA există un oraș sovietic înecat în sânge, iar pentru fiecare „înghițitură de libertate” are loc închiderea programului Vzglyad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Atac cu 130 de rachete în Tel Aviv. Ambasadorul Israelului în...

Ploaie de rachete lansate din Fâşia Gaza spre metropola israeliană Tel Aviv. Mişcarea islamistă Hamas a anunţat marţi seara că a lansat 130 de...

India va depăși China la numărul de locuitori, în acest an

India ar putea fi țara cea mai populată din lume până la mijlocul acestui an, depășind China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit...