Fusul orar! Incident pe aeroportul Otopeni

Publicat: 18 aug. 2020, 14:00, de Ramona Feraru Kim, în ACTUALITATE , ? cititori
Fusul orar! Incident pe aeroportul Otopeni

Scandal uriaș și bâlbâieli ale autorităților pe aeroportul Otopeni. Peste 100 de pasageri ai unui avion sosit din Barcelona au fost la un pas să fie băgați în carantină după ce România a decis că orașul se află într-o zonă roșie în timp ce oamenii se aflau în zbor.

Avionul cu cei aproximativ 100 de pasageri a decolat din Barcelona luni, în jurul orei 21.00, iar în avion oamenii au fost anunțați că nu vor sta în carantină la intrarea în țară întrucât aeronava a decolat înainte de ora 24.00. Însă, când au ajuns pe aeroportul Otopeni, aceștia au constatat că autoritățile vor să îi bage în carantină.

În acel moment, oamenii s-au revoltat și după mai bine de 2 ore de negocieri și discuții cu autoritățile, acestora li s-a dat drumul să plece acasă. ”Înainte de ora 12.00 am plecat din Spania. Ora 12.00 am prins-o în zbor. Nu aveam cum să mai dăm înapoi. Nu ne-a anunțat nimeni.

Pilotul ne-a spus că toți cei care am zburat în momentul acela nu vom intra în carantină. Și când am ajuns aici ni s-a spus că nu contează din ce zonă venim din Spania, că vom intra în carantină.

Și normal că toată lumea s-a revoltat. Au fost mulți care au semnat și au plecat”, a declarat unul dintre pasageri. ”Ei nici nu știau ce au de făcut. Stăteau toți acolo, vorbeau între ei. Ne-au dat drumul într-un final, eu am plecat cu o amendă, pentru că v-am sunat presa, și mi s-a dat amendă pentru că am făcut gălăgie, m-am revoltat și am insultat”, a declarat o pasageră a avionului.