Gabi Bădălău încasează milioane din locația construită prin fraudarea fondurilor europene

În timp ce procurorii DNA lucrează la dosarul fiului lui Niculae Bădălău, acesta încasează milioane de pe urma restaurantului Monato, locație construită prin fraudarea fondurilor europene, la Bolintin. Monato este una dintre locațiile preferate ale apropiaților clanului Bădălău, care, la rândul lor au făcut bani, alături de baronii giugiuveni, tot prin fraude.

Milionarii apropiați ai clanului Bădălău își cheltuie banii în restaurantul de lux de la Bolintin, construit prin fraudarea fondurilor europene.

La Bolentin Vale, în salonul de nunți Monato, deținut de familia Bădălău, au loc aici petreceri luxoase a oamenilor influenți și cu potențial financiar, dat fiind faptul că investiția în salonul de nunți este una pe măsura așteptărilor.

Din informațiile Puterea.ro, cei care îi calcă pragul salonului de nunți al lui Bădălău, automat intră și în vizorul procurorilor DNA. Să nu uităm, că unii dintre cei care aleg să-și petreacă aici momentele frumoase sunt parteneri sau foști parteneri de afaceri ai inculpatului Niculae Bădălău sau al lui Gabi Bădălău.

Pe surse, Departamentul pentru Lupta Antifraudă(DLAF) și Oficiul European de Luptă Antifraudă(OLAF) au mers în control la salonul de nunți de la Bolintin Vale, dat fiind faptul că acesta ar fi fost construit din fonduri europene.

Nuntă cu lux și opulență la salonul Monato deținut de familia Bădălău

Spre exemplu rapidistul Mircea Leasă s-a căsătorit cu Claudia Maria Leasă, iar cântăreți cunoscuți au cântat la nuntă.

Fundașul dreapta al „alb-vișiniilor”, Mircea Leasă, și-a invitat la nuntă prietenii și familia pentru a petrece alături de artiști cunoscuți precum Adrian Copilul Minune sau Theo Rose.

Nunta a fost organizată la salonul de nunți, Monato, din localitatea Bolintin Vale, deținut al familia Bădălău. În spatele întregii organizarea ar fi stat chiar fiul lui Niculae(aflat în arest pentru trafic de influență și dare de mită), Gabriel Bădălău.

Bancnote de sute de lei și euro au zburat pe dedicații, iar invitații și nuntașii s-au distrat pe cinste. Vezi VIDEO mai jos:

De unde a avut fata lui Bădălău 4 milioane de euro pentru un restaurant de lux la Bolintin?

Sabina Bădălău, fiica baronului de Giurgiu, Niculae Bădălău, a investit 4 milioane de euro într-un salon de lux pentru evenimente festive. Domeniul din Bolintin Vale se întinde pe o suprafață de 1,5 hectare. Numai un candelabru a costat peste 100 de mii de euro. Întrebarea este de unde a avut Sabina Bădălău atâția bani, având în vedere că atât soțul, cât și tatăl său sunt angajați la Stat.

În urmă cu câțiva ani, Sabina Bădălău prelua afacerea familiei care începea să se contureze, un salon de lux pentru evenimentele festive ale bucureștenilor și giurgiuvenilor.

Investiția de aproximativ 4 milioane de euro se rezumă la construcție, grădină, infrastructură și dotări, însă cea mai mare sumă a fost direcționat în amenajarea saloanelor interioare.

Domeniul familiei Bădălău se întinde pe o rază de 1,5 hectare și un luciu de apă de aproximativ 200 de metri pătrați.

Am contactat-o și noi pe Sabina Bădălău pentru a ne dezvălui sursa de finanțare pentru domeniul Monato de la Bolintin, însă, până la publicarea acestui articol, nu am obținut niciun răspuns.

Surse apropiate ale familiei Bădălău, ne-au declarat sub protecția anonimatului că „imperiul” de la Monato ar fi costat, de fapt, 7.4 milioane de euro, însă informația va rămâne invazivă până la confirmarea sa.

Aranjamente florare de zeci de mii de euro la nunta Sabinei

Sursă foto: Facebook

Sabina Bădălău la Monato și-a făcut nunta tot la Monato, anul acesta, când s-a căsătorit cu Răzvan Alexandru Marica, angajat în trecut în Consiliul de Administrație TAROM. Doar privind fotografiile ne putem da seama de cheltuielile exorbitante ale evenimentului. Doar pe flori, fata lui Bădălău a cheltuit extrem de mulți bani.

Florarii estimează că numai aranjamentele florale de la nunta Sabinei Bădălău și a lui Marica Alexandru au costat câteva zeci de mii de euro.

Aranjamentele florare au fost asigurate aceeași florărie s-a ocupat și de nunta Elenei Băsescu, pe vremea când tatăl său, Traian Băsescu, era președinte, dar și de toate evenimentele private ale magnaților din țară.

Sursă foto: Facebook

,,Din fotografii putem observa că fiecare aranjament de pe mesele invitaților costă cel puțin 1.000 de euro. Mă uit și la acel candelabru care este plin de flori, nici nu pot să estimez cât de mult au costat florile și manopera, dar oricum, totul se ridică la câteva zeci de mii de euro bune, doar florile și manopera”, a declarat un designer florar, pentru Puterea.ro.

Gala Forbes la Bolintin

Sursă foto: paulantonescu.ro

Dacă în lume, prestigioasa revistă Forbes organizează gale la New York sau la Londra, în România, proprietarii licenței Forbes pentru țara noastră au organizat gala la Bolintin-Vale.

Sabina Bădălău a apărut chiar și în revista Forbes, unde lăuda restaurantul său de lux, spunând că a cheltuit pentru construcția lui cel puțin 4 milioane de euro. Potrivit fiicei lui Bădălău, doar un candelabru a costat peste 100.000 de euro.

Sursă foto: paulantonescu.ro

Se pare că familiei Bădălău îi place să se învârte printre magnați, având în vedere că Forbes a organizat chiar o gală la Monato, la Bolintin-Vale.

Sursă foto: paulantonescu.ro

Sabina Bădălău are vechime în contractele din banii publici

Sabina Bădălău a lucrat în trecut la Aeroportul Henri Coandă, ca director la departamentul de Conformare, Calitate, Siguranță și Mediu. Anterior ea a fost ,,asistent manager” la CNAIR, de unde a trebuit să demisioneze în urma unui scandal intern legat de faptul că nu trecea pe la serviciu.

În prezent, societatea comercială BALLROOM SAGA S.R.L. este deținută de Marica-Bădălău Sabina Ioana, are o cifră de afaceri de 1.137.260 RON și pierderi de 154.060 RON, cu un număr mediu de șapte angajați.

Societatea deținută de fiica lui Niculae Bădălău are la activ 12 achiziții directe cu statul, dintre care 11 cu Școala Gimnazială Nr.1 Bolintin Vale și una cu Școala Bolintin Deal. Societatea comercială și Școala Gimnazială Nr.1 Bolintin Vale au afișat în SEAP(Sistemul Electronic de Achizții Publice), achiziții cu o valoarea între 2 și 4 euro, însumând un meniu de catering sau spălarea lenjeriilor, prețul fiind unul unitar, ci nu întreaga sumă care s-a virat către societatea deținută de Sabina Bădălău.

O singură achiziție a fost făcută în condiții normale, achiziția cu Școala din Bolintin Deal, în valoare de 10.848 EURO, însumând ,,servicii catering si spălătorie lenjerii pentru grădinița Serviciile sunt necesare pentru a asigura masa si programul de somn pentru copiii inscriși la grădinița Bolintin Deal Cantitățile sunt stabilite după cum urmează: – catering 39 săptamâni x 5 zile x 20 copii = 3900 porții – spălătorie 39 săptămâni x 20 lenjerii = 780 lenjerii”.

Contactați de Puterea.ro, atât în scris, cât și telefonc, reprezentanții Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Bolintin Vale nu au răspuns solicitărilor.

Totuși, în declarația de interese a tatălui, Niculae Bădălău, societatea figurează cu o achiziție publică prin încredințare directă de la Școala Nr.1 Bolintin Vale, pe o perioadă de 12 luni în valoare de 30.000 RON, contractul fiind încheiat la data de 15.09.2021, pentru prestări servicii/catering.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...

Diana Șoșoacă – schimbare „serioasă” de planuri: nu mai candidează la...

Senatoarea Diana Șoșoacă, cunoscută pentru ieșirile ei controversate și pozițiile extrem de critice față de autorități, pare să fi făcut o altă "mutare strategică"...