Gabriela Firea spune că nu vrea să îi ia locul lui Marius Budăi la Ministerul Muncii

Publicat: 06 feb. 2022, 16:45, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Gabriela Firea spune că nu vrea să îi ia locul lui Marius Budăi la Ministerul Muncii

Gabriela Firea susține că nu are de gând să plece de la Ministerul Familiei la Ministerul Muncii pentru a-l înlocui pe Marius Budăi, despre care spune că „nu a greșit cu nimic în comunicarea publică”.

Fostul primar al Capitalei dezminte astfel, prin intermediul unei postări pe Facebook, informațiile apărute în utima vreme, cum că ar fi interesată de postul de la Muncă.

Gabriela Firea își începe postarea cu un citat din Winston Churchill – „Calea cea mai scurtă către distrugere este să te iei la întrecere cu metodele adversarului”. Ea ține să precizeze că în ultimele zile se întâmplă tot felul de „lucruri bizare” și este „introdusă în tot felul de urzeli politice și provocări care nu au nicio legătură” cu ea și nici cu nevoile oamenilor.

„Și, pentru că primesc din ce în ce mai multe solicitări de clarificare, iată, pe scurt, opinia mea: în privința informațiilor <pe surse>, care scriu despre o plecare a mea de la Ministerul Familiei, către Ministerul Muncii, resping categoric aceste dezinformări, reiterez că îl susțin pe colegul meu Marius Budăi și consider că nu a greșit cu nimic în comunicarea publică. Dacă el a deranjat pe cineva, înseamnă că nu și-a făcut decât datoria de a ține cu pensionarii români. Cei care vor să ne destabilizeze acum sunt dintre cei care au fost spectatori pasivi atunci când se amaneta viața românilor prin clauzele secrete din PNNR. Și, în loc să salvăm acum, împreună, ce se mai poate salva, recurg la metodele vechi : dezbină și stăpânește. Nu vor reuși! Suntem o echipă unită pentru că ne leagă dorința de a crește calitatea vieții tuturor românilor”, scrie Gabriela Firea.

Fiecare își vede de treabă și caută soluții concrete în domeniile gestionate, arată Firea.

„Într-un noian de vorbe, declarații, promisiuni, atacuri, dezinformări, bețe în roate și printre garduri, noi ne vedem de muncă și găsim soluții concrete în domeniile pe care le gestionăm. Cum scriam la început: nu preluăm din metodele distrugătoare ale adversarilor. Declarați sau mocniți”, punctează Gabriela Firea.