Gara de Nord din Bucureşti va fi modernizată, în urma unei investiții de peste 120 milioane euro

Publicat: 04 dec. 2022, 12:00, de Puterea.ro, în ESENȚIAL , ? cititori
Gara de Nord din Bucureşti va fi modernizată, în urma unei investiții de peste 120 milioane euro

Gara de Nord din Bucureşti, cea mai mare din ţară, va fi modernizată pe bani europeni. Anul viitor, ar urma să înceapă lucrările, care vor viza inclusiv clădirile ce vor fi consolidate şi reabilitate, finalizarea lor fiind programată pentru 2027.  Valoarea investiției este estimată la peste 120 de milioane de euro.

La acest moment, investiția pentru modernizarea Gării de Nord se află în dezbatere publică, fiind necesar și acordul Guvernului, care va veni cel mai probabil în perioada următoare, potrivit StirileTvr.

Gara de Nord din București, construită în urmă cu 150 de ani, este monument istoric. În condițiile în care ultima reparație capitală a avut loc în 1999, este clar de ce acum se află într-o stare avansată de degradare.

Ministerul Transporturilor ar vrea să înceapă o primă etapă a lucrărilor, în 2023.

‘’Avem un termen de 4 ani din momentul semnării contractului. Deci eu sunt convins că undeva, în 2027, dacă nu vom avea contestații și alte probleme neprevăzute, Gara de Nord să arate cu totul și cu totul altfel’’, a declarat Ionuț Săvoiu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

În faza a doua a proiectului, vor fi modernizate peroanele, dar și alte facilități, detaliile fiind în lucru la acest moment.