GCS: 1.212 pacienţi internați la terapie intensivă, în scădere față de ziua precedentă

Publicat: 28 nov. 2021, 13:40, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
GCS: 1.212 pacienţi internați la terapie intensivă, în scădere față de ziua precedentă

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) informează că un număr de 7.646 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare, iar 124 sunt copii. La terapie intensivă sunt internaţi 1.212 pacienţi, în scădere faţă de ziua precedentă, dintre care 10 sunt copii.

Sâmbătă, erau internate la ATI 1265 persoane. Dintre cei de 1.212 pacienţi internaţi, în prezent, la ATI, 120 au certificat care atestă vaccinarea.

La nivel de țară, 36.168 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus se află în izolare la domiciliu şi 7.512 persoane se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 49.539 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată – 50, potrivit GCS.