Geanta Dior primită de prima doamnă a Coreei de Sud zguduie conducerea țării

Publicat: 26 ian. 2024, 11:15, de Mariana Olteanu, în Internațional , ? cititori
Geanta Dior primită de prima doamnă a Coreei de Sud zguduie conducerea țării

Este scandal în Coreea de Sud după ce prima doamnă, Kim Keon-Hee ar fi primit o geantă Dior de 2.000 de euro. Aceasta ar fi primit geanta în dar de la un pastor. Momentul a fost surprins prin intermediul camerei ascunse.

Unii analiști spun că scandalul amenință perspectivele partidului președintelui Yoon Suk Yeol la alegerile din aprilie, notează BBC. Imaginile surprinse au ajuns și în atenția alegătorilor, care cer explicații.

În videoclipul publicat pe canalul de YouTube de aripă stângă Voice of Seoul, se poate observa cum bărbatul intră în magazin pentru a cumpăra poşeta Dior, în valoare de 3 milioane de woni (aproximativ 2.100 de euro). Apoi, pastorul Choi Jae-Young merge într-o companie din Seul, deţinută de soţia preşedintelui, unde aceasta îl întreabă: „De ce îmi tot aduci astfel de lucruri?”

Potrivit informațiilor din presa locală, geanta Dior ar fi intrat în posesia primei doamne în luna septembrie. Mai mult, publicaţia Korea Herald scrie că biroul prezidenţial a confirmat acest lucru, etichetat drept „proprietate guvernamentală”

Conform unui sondaj realizat recent, 69% dintre cetățenii cu drept de vot din Coreea de Sud doresc explicații din partea președintelui cu privire la acțiunile soției sale. La sfârșitul anului trecut, un alt sondaj indica faptul că 53% dintre respondenți considerau comportamentul acesteia drept nepotrivit.

Cu toate acestea, scandalul a escaladat cu trei luni înaintea alegerilor legislative din Coreea de Sud. Analistul politic Rhee Jong-Hoon a caracterizat întregul incident drept o manevră menită să atace președintele și partidul din care acesta face parte.

În conformitate cu legislația din Coreea de Sud, oficialilor publici și rudelor acestora le este interzis să primească daruri care au valoare individuală de peste 1 milion de woni (aproximativ 700 de euro). De asemenea, la încheierea anului fiscal, totalul valorii cadourilor primite nu trebuie să depășească suma de 3 milioane de woni.