Geometrik Build, deținută în proporție de 50% de fiul lui Cristi Borcea, va dezvolta circa 400 de locuințe în Constanța

Publicat: 15 iun. 2021, 15:30, de Răzvan Zamfir, în ESENȚIAL , ? cititori
Geometrik Build, deținută în proporție de 50% de fiul lui Cristi Borcea, va dezvolta circa 400 de locuințe în Constanța

Dezvoltatorul imobiliar Geometrik Build va investi 20 de milioane de euro în primul proiect de anvergură din zona de sud a Constanței, South Side Residence. Ansamblul prevede construcția a 384 de apartamente în două faze: prima, totalizând 192 de unități, este deja în construcție și va fi livrată în septembrie 2022, în timp ce lucrările pentru faza a doua, cu alte 192 de apartamente, vor începe în luna august a acestui an, având termen de finalizare mai 2023. Interesant e că fiul lui Cristi Borcea, Patrick, deține jumătate din firma dezvoltatoare,

Parterul celor șase blocuri va fi rezervat spațiilor comerciale, integrând astfel în proiect diverse funcțiuni cum ar fi farmacie, bistro, supermarket sau grădiniță.

„Chiar dacă vânzările au început în urmă cu doar o lună, deja s-au contractat 15% din unitățile primei faze.  Proiectul se adresează tinerilor sau  familiilor care vor sa achiziționeze o
locuință nouă într-un ansamblu rezidențial cu toate facilitățile integrate”
, spune Alina Verdeață, Managing Partner, Green Alley, agentul exclusiv al proiectului South Side Residence,
adăugând: „Totodată, noul proiect este extrem de atractiv pentru cei care vor să cumpere cu scop investițional sau ca locuință de vacanță, întrucât zona se va dezvolta foarte mult.

Zona este una în plină dezvoltare, la distanțe mici de puncte de interes: două minute de Autostrada Soarelui, cinci minute de gară, opt minute de centrul orașului și plaja Modern, 10 minute de stațiunea Eforie Nord sau 25 de minute de aeroport.

Mixul de apartamente este format din unități cu două camere, de 70 mp construiți, cu prețuri începând de la 62.880 euro + TVA și unități de trei camere, de 100 mp construiți, cu
prețuri începând de la 85.100 euro + TVA, fiecare apartament beneficiind de câte două balcoane.

Dezvoltatorul face parte dintr-un grup de firme cu o experiență de peste 10 ani pe piața imobiliară și a construcțiilor din România. În portofoliul grupului se află proiecte precum ansamblurile rezidențiale Beach Front Mamaia, Marina Blu Mamaia, In Haus Constanța, magazinele Lem’s și Jysk din Constanța, centrele logistice din Portul Constanța Yang Ming, Port Shipping
& Engineering și Fast Freight, centrul comercial Electroputere Craiova, complexul rezidențial Amasi Brașov sau Hotel Qosmo Ballrom & Casino Brașov.