George Burcea intră în politică: actorul candidează la Primăria Capitalei din partea POT
Actorul George Burcea, cunoscut publicului din teatru, film și televiziune, dar și pentru fosta sa relație cu artista Andreea Bălan, a anunțat că va candida la Primăria Bucureștiului din partea Partidului Oamenilor Tineri (POT). Anunțul a fost făcut miercuri, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
George Burcea, anunțul candidaturii
Actorul George Burcea a anunțat că își lansează oficial candidatura pentru funcția de primar al Bucureștiului, subliniind că România a fost condusă de aceleași partide timp de 35 de ani, iar rezultatele acestei guvernări se resimt în fiecare colț al orașului.
El a declarat că este timpul ca Bucureștiul să aibă o conducere care să lucreze pentru oameni și că va candida alături de Partidul Oamenilor Tineri, o echipă care, potrivit lui, crede în eliberarea României și în faptul că schimbarea reală trebuie să pornească de la generația tânără.
„Astăzi îmi anunț oficial candidatura pentru funcția de primar al Bucureștiului. România a fost condusă de aceleași partide timp de 35 de ani – iar rezultatele se văd în fiecare colț al acestui oraș. E timpul ca Bucureștiul să aibă o conducere care lucrează pentru oameni. Candidez alături de Partidul Oamenilor Tineri – o echipă care crede că România trebuie eliberată și că schimbarea reală începe de la generația tânără”, a scris actorul.
Burcea le cere bucureștenilor care îi împărtășesc viziunea să-și adauge semnătura de susținere pe site-ul potlacapitala.ro, platforma oficială a formațiunii.
Cine este George Burcea
George Burcea (36 de ani) este actor și fost model, cu apariții în filme și seriale românești, dar și în producții internaționale. A devenit cunoscut publicului larg prin relația sa cu artista Andreea Bălan, cu care are două fiice, Ella și Clara.
Căsnicia celor doi s-a încheiat cu un scandal mediatizat intens, iar ulterior, artista l-a acuzat că nu respectă programul de vizite și că nu achită pensia alimentară. Burcea a negat atunci toate acuzațiile, spunând că declarațiile fostei sale soții sunt „veninoase și neadevărate”.
Un trecut controversat: momentul în care a fost prins drogat la volan
În februarie 2020, George Burcea a fost oprit de poliție în apropiere de locuința Andreei Bălan și testat pozitiv la cocaină. Ulterior, a fost condamnat de o instanță din Buftea pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise.
La câțiva ani distanță, actorul a vorbit deschis despre acel episod, într-un interviu pentru podcastul „În Oglindă”:
„Episodul cu stupefiante, da, a fost real. S-a întâmplat o singură dată și îl regret. A fost o perioadă dificilă pentru mine, dar acel lucru nu s-a mai repetat. Viața mi-a dat o lecție. Mulți oameni recurg la astfel de gesturi când se simt singuri și abandonați. Și eu m-am simțit așa atunci”, a mărturisit Burcea.
Povestea de viață a actorului este complicată și adesea dureroasă. Tatăl său, Ioan Burcea, a fost condamnat în 1988 pentru uciderea amantei sale, pe care a înjunghiat-o de 25 de ori. În presă, au existat relatări potrivit cărora bărbatul ar fi avut un comportament violent și față de familia sa, iar în trecut a declarat că „nu crede că George este fiul său”.