Germania a inclus județul Iași pe lista zonelor de risc epidemiologic

Publicat: 10 sept. 2020, 16:38, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Germania a inclus județul Iași pe lista zonelor de risc epidemiologic

Germania a actualizat lista zonelor de risc din România și a inclus județul Iași, anunță Ministeru Afacerilor Externe (MAE). Județele Buzău, Galați și Vrancea au fost retrase de pe listă.

În prezent, pe lista zonelor de risc din România, cărora li se impun anumite condiții la intrarea în Germania, se află municipiul București și alte 11 județe, respectiv Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Iaşi, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vâlcea.

Potrivit informărilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe anterior, judeţele retrase din listă până în prezent sunt următoarele: Buzău (la 09.09), Galaţi (la 09.09), Gorj (la 02.09), Ialomiţa (la 20.08), Mehedinţi (la 20.08), Neamţ (la 02.09), Timiş (la 20.08) şi Vrancea (la 09.09).

Persoanele care intră în Republica Federală Germania venind din zonele de risc sunt obligate să completeze un „formular de debarcare”. Este vorba de persoanele care s-au aflat oricând în ultimele 14 zile înainte de sosire în una dintre zonele de pe listă și care sunt obligate să se autoizoleze la domiciliu sau în alte spații de cazare timp de două săptămâni.

Excepții de la regulă

De la această obligativitate există două excepţii. Prima excepţie se aplică în cazul persoanelor care prezintă un test biologic molecular pentru COVID-19 cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Germania, printr-un certificat medical tradus în limbile germană sau engleză care trebuie păstrat cel puţin 14 zile după intrare. Cea de-a doua excepţie se aplică persoanelor care pot să efectueze testul în cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania, cu obligaţia de a respecta strict autoizolarea la domiciliu până la comunicarea rezultatului negativ al testării.

Testarea se poate efectua gratuit direct pe aeroport, la medicul de familie ori la autorităţile locale de sănătate.

Dacă persoanele în cauză prezintă simptome specifice COVID-19, excepţiile enunţate mai sus nu se mai aplică. În acest caz, devine obligatorie efectuarea perioadei complete de autoizolare chiar dacă prezintă testul negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Republica Federală Germania sau dacă îl efectuează în cel mult 72 ore de la intrarea pe teritoriul german şi rezultatul acestuia este negativ.

”Tranzitarea teritoriului german nu este condiţionată de obligaţiile mai sus-menţionate. În timpul tranzitului, este necesară evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane şi respectarea măsurilor specifice de protecţie (distanţare socială, igienă, mască), fiind permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu şi cele de tip turistic, vizite ş.a.”, a mai transmis MAE.

În cazul neîndeplinirii obligaţiilor aferente testării, respectării măsurii autoizolării sau a condiţiilor de tranzit, autorităţile germane pot aplica sancţiuni în valoare de până la 25.000 EUR.

Regulile generale de conduită, restricţiile şi măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land german pot fi accesate pe pagina cancelariei federale.