Gheboasă, prima reacţie după ce a fost săltat de DIICOT: Eu nu sunt traficant

Publicat: 04 mart. 2024, 09:21, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Gheboasă, prima reacţie după ce a fost săltat de DIICOT: Eu nu sunt traficant
Cazul Gheboasă: Procurori trimiși în judecată disciplinară

Cunoscutul rapper Gheboasă a oferit prima reacție după ce a fost cercetat de DIICOT într-un dosar în care este acuzat că a oferit gratuit cantități de canabis, inclusiv unor elevi, în apropierea unei şcoli.

Într-un videoclip postat pe contul său de Instagram, Gheboasă neagă acuzațiile și susține că este cercetat pentru deţinere de droguri pentru consum propriu și nicidecum pentru trafic.

Gheboasă: Nu trebuie să ciripeşti ca să poţi să pleci acasă

„Fraţii mei, vreau să ştiţi că sunt bine, sunt sănătos, sunt în libertate. Toate ştirile pe care le-aţi văzut până acum sunt false. Eu am fost acuzat de deţinere pentru consum.

La percheziţia de pe 1 martie, la mine acasă, nu s-a găsit absolut nimic, iar pentru deţinere pentru consum, în România, legea te pedepseşte cu o amendă penală.

Aşa că nu trebuie să ciripeşti ca să poţi să pleci acasă. Vreau să ştiţi clar că în acest caz nu este implicat niciun minor, pentru că eu nu am vândut, nu vând şi nu o să vând niciunui om care există, pentru că eu nu sunt un traficant”, a transmis Gheboasă.

Conform unui comunicat oficial al DIICOT, investigația vizează un dosar în care un minor de 17 ani este inculpat. Acesta este cercetat și acuzat că, în luna februarie, a distribuit cantități de cannabis, inclusiv unor elevi, în apropierea unei școli.

„La data de 01.03.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea unui inculpat minor (17 ani), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din cercetările efectuate a rezultat că,  în luna februarie 2024, inculpatul a comercializat și a oferit cu titlu gratuit, diferite cantități de canabis inclusiv unor minori (elevi), atât în proximitatea unității de învățământ unde sunt înmatriculați aceștia, cât și în locuința sa.

În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate resturi de țigarete confecționate artizanal, un grinder cu urme de materie vegetală, precum și alte mijloace de probă”.

În acest dosar, s-au efectuat percheziții, printre cei audiați fiind și Gheboasă.

Gheboasă, în vârstă de  22 de ani, originar din Târgoviște, nu este la prima întâlnire cu poliția. În 2017, poliția a deschis un dosar în care acesta era acuzat că a bătut un polițist. Dar cântărețul  a avut noroc: faptele s-au prescris.