Globalworth a pus la dispoziția autorităților un spațiu de 300 mp în City Offices, care va deveni centru de vaccinare

Publicat: 30 mart. 2021, 11:15, de Răzvan Zamfir, în Imobiliare , ? cititori
Globalworth a pus la dispoziția autorităților un spațiu de 300 mp în City Offices, care va deveni centru de vaccinare

Fundația Globalworth a pus la dispoziția autorităților din București un spațiu de birouri Globalworth, liderul pieței de birouri din România, pentru un centru de vaccinare anti-COVID. Aflat la parterul clădirii City Offices, cu o suprafață totală de 306 mp, centrul va fi condus de autorități.

Condus de autoritățile publice ale Municipiului București, activitatea centrului va consta în vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din etapa a treia a campaniei naționale de vaccinare. Noul centru public va fi deschis 7 zile din 7, va avea 6 puncte de vaccinare în care vor lucra 35 de cadre medicale și va acomoda peste 360 de persoane pe zi, programate prin platforma națională https://programare.vaccinare-covid.gov.ro.

„Acum, mai mult ca niciodată, este vital să rămânem atenți și să ne asumăm un rol activ în minimizarea răspândirii COVID-19 pentru siguranța comunității noastre. Implicarea Fundației Globalworth în timpul pandemiei este continuată acum prin programul de vaccinare pentru combaterea pandemiei de COVID-19. Vaccinarea este singura posibilitate pentru reluarea activității sociale și economice în condiții normale și știm cât de mare nevoie avem cu toții să revenim la ea. De aceea, facem toate eforturile posibile și sperăm ca centrul creat în biroul nostru City Offices să reprezinte o accelerare a vindecării noastre”, a spus Georgiana Iliescu, Director Executiv al Fundației Globalworth.

Până în prezent, contribuția Fundației Globalworth s-a ridicat la aproximativ 670.000 de euro către 10 spitale din România și Polonia și a ajutat la întărirea sistemelor medicale prin echiparea unităților de terapie intensivă și achiziționarea unor materiale precum: monitoare de funcții vitale, echipamente individuale de protecție, paturi pentru secția de terapie intensivă, ventilatoare mecanice și mese oferite cadrelor medicale din linia întâi.