Greva generală din Sănătate: drepturi reale, sporuri umflate și veniturile despre care nu vorbește nimeni

Angajații din spitale au motive serioase să respingă o lege care poate tăia brutal plata gărzilor, a weekendurilor și a muncii în condiții periculoase. Dar apărarea nediferențiată a tuturor „veniturilor” ascunde și reflexul unui sistem care vrea bani mai mulți fără să accepte evaluarea performanței.

Iar discuția rămâne incompletă cât timp plățile informale din spitale sunt tratate ca o rudă stânjenitoare, ascunsă în bucătărie când vin musafirii.

Greva care a oprit activitatea, dar nu și urgențele

Greva generală din Sănătate, prima organizată de SANITAS după aproximativ zece ani, a cuprins, potrivit sindicatelor, 482 de unități.

Urgențele și cel puțin o treime din activitate sunt asigurate, dar consultațiile, internările și operațiile care pot fi amânate au fost reprogramate.

Principala revendicare este exprimată aproape sacramental: veniturile personalului medical trebuie protejate.

Corect.

Dar ce înseamnă exact „venituri”?

Salariul de bază?

Gărzile?

Sporurile?

Bonusurile distribuite aproape automat?

Activitatea privată desfășurată după program?

Plicul strecurat în buzunar?

Cafeaua, parfumul și sacoșa care se întorc acasă odată cu medicul?

Discuția merită purtată fără bocanci, dar și fără papuci de pâslă.

Unde au dreptate greviștii

SANITAS contestă o reașezare a sporurilor care ar produce, potrivit propriilor simulări, scăderi importante pentru personalul din ATI, blocuri operatorii, psihiatrie, ambulanță și alte zone dificile.

În scenariul reducerii sporului de condiții de la 85% la 20%, federația estimează pierderi de aproape 18–20% pentru unii asistenți din ATI și de aproximativ 25% pentru medici primari și specialiști.

În anumite încadrări, scăderea ar putea depăși 30%.

Pentru rezidenții care beneficiază acum de sporuri mari, diminuarea ar ajunge la 22–25%.

Gărzile și weekendurile nu sunt timp liber

Aceste cifre provin de la sindicate și trebuie verificate de Guvern pe fiecare categorie. Dar ele nu pot fi expediate drept propagandă.

O reducere de un sfert din venitul lunar este o lovitură serioasă pentru orice angajat.

La fel de justificată este revolta față de plata muncii în weekend și de sărbători. Varianta inițială a proiectului reducea suplimentul de la 100% la 10%, o economie contabilă făcută pe spinarea celor care lucrează când restul societății stă acasă.

Ulterior, proiectul a urcat procentul la 30%, iar Ministerul Sănătății a cerut revenirea la plata dublă.

Ministerul însuși admite că varianta inițială nu remunera corect responsabilitatea și sacrificiul gărzilor.

Și lipsa personalului este reală.

Asistentul care acoperă munca a două persoane nu poate fi plătit cu felicitări pentru reziliență.

Guvernul a deblocat, în seara primei zile de grevă, peste 6.850 de posturi, cele mai multe pentru asistenți, plus aproape 400 în serviciile de ambulanță.

Măsura confirmă indirect că revendicarea privind deficitul de personal avea temei.

Ce nu spune adevărul complet în replica lui Bolojan

Ilie Bolojan a susținut că greva s-a bazat pe „minciună și dezinformare” și și-a cerut scuze pacienților afectați.

Guvernul afirmă că bugetul salarial al Sănătății va crește cu peste două miliarde de lei și că veniturile nu vor scădea la nivelul întregului sistem.

Două miliarde în plus nu garantează fiecare salariu

Numai că o creștere a bugetului total nu dovedește că fiecare categorie își păstrează venitul.

Se pot aloca două miliarde suplimentare și, simultan, se pot reduce veniturile celor care pierd sporuri mari, dacă banii sunt redistribuiți către salariile de bază, posturile nou-create ori alte categorii profesionale.

Bolojan are dreptul să conteste simulările sindicale. Trebuie însă să prezinte propriile simulări, post cu post, specialitate cu specialitate.

„Nu vor scădea veniturile” nu este calcul. Este doar o promisiune politică. Ca tot ceea ce poartă acest adjectiv, trebuie luată cu mare precauție.

Spitalele făcute pentru angajați, nu pentru pacienți

În același timp, premierul are dreptate când spune că există spitale menținute mai degrabă pentru angajați decât pentru pacienți.

România păstrează unități cu puține cazuri, performanță modestă și structuri construite administrativ, nu medical.

Deficitul de personal din marile spitale coexistă cu personal subutilizat în altele.

Deblocarea tuturor angajărilor, fără criterii privind volumul și complexitatea activității, ar conserva dezechilibrul.

Sistemul are nevoie de personal mai numeros acolo unde este muncă, nu de organigrame pline în fiecare clădire pe care scrie „spital”.

Când sporul devine salariu permanent

Sindicatele au dreptate să apere plata muncii grele.

Devine însă discutabilă pretenția ca fiecare spor existent să rămână neatins doar fiindcă a intrat, în timp, în venitul lunar.

Sporul ar trebui să compenseze un risc, o condiție specială sau un efort suplimentar.

Dacă este primit aproape universal și permanent, încetează să mai fie spor și devine o metodă întortocheată și costisitoare de completare a salariului.

Statul a cârpit salariile, apoi a început să smulgă peticele

Aici statul poartă vina principală.

Guvernele au ținut ani întregi salariile de bază într-o grilă incoerentă și au cârpit veniturile cu sporuri.

Acum Bolojan vrea să îndrepte (cumva) sistemul smulgând cârpe fără să demonstreze că haina nouă ține de cald.

Reforma corectă ar trebui să crească baza salarială, să plătească integral nopțile, gărzile și weekendurile, dar să păstreze sporurile numai acolo unde riscul poate fi demonstrat.

Altfel, orice tentativă de ordine devine „tăiere”, iar orice privilegiu dobândit se transformă în drept fundamental.

Elefantul cu plic din salon

Ajungem la latura morală pe care toată lumea o ocolește.

Medicii, asistenții, infirmierii și personalul auxiliar nu pot fi tratați în bloc drept șpăgari.

Majoritatea își fac meseria cinstit, adesea în condiții imposibile, iar mulți refuză categoric orice plată informală.

Dar fenomenul există.

Datele mecanismului de feedback al pacienților arătau că 4,49% dintre respondenți au semnalat în 2024 că li s-au cerut bani sau atenții, față de 1,75% în anul anterior.

Procentul poate chiar subestima realitatea: oamenii vulnerabili, dependenți de medic și speriați pentru sănătatea lor reclamă rar persoana de care cred că vor mai avea nevoie.

Evoluția raportărilor a fost prezentată pe baza chestionarelor pacienților.

Tăcerea corporatistă protejează exact oamenii nepotriviți

Când sindicatele cer păstrarea „veniturilor”, se referă evident la veniturile legale.

Dar discursul moral despre sacrificiul întregii categorii profesionale ar avea mai multă greutate dacă organizațiile profesionale și sindicale ar vorbi la fel de răspicat despre medicii și angajații care condiționează actul medical.

Tăcerea corporatistă protejează tocmai oamenii care murdăresc categoria.

Impozităm șpaga sau o confiscăm?

Întrebarea dacă șpăguțele ar trebui impozitate este excelentă ca ironie, dar răspunsul juridic este mai sever: șpaga nu trebuie fiscalizată, ci anchetată, confiscată și sancționată penal.

Dacă statul ar încasa impozit pe plic, ar transforma mita într-o activitate independentă cu regim fiscal.

Medicul ar putea cere bon fiscal, iar pacientul și-ar deduce șpaga la declarația unică.

Veniturile ilicite pot produce consecințe fiscale, dar plata taxei nu spală infracțiunea și nu înlocuiește confiscarea.

Problema României nu este că șpaga din spitale scapă neimpozitată. Problema este că, prea des, scapă nepedepsită și chiar nedenunțată.

S-a discutat mult pe tema asta și a devenit clar pentru toți cei cu mințile acasă că CINE DĂ e la fel de vinovat ca și CINE IA.

Nici eroi absoluți, nici bugetari lacomi

Greviștii nu sunt o castă de privilegiați care trebuie pusă la punct, iar Bolojan nu poate reforma Sănătatea cu toporul contabil.

Munca de noapte, gărzile, riscul biologic și responsabilitatea pentru viața unui om trebuie plătite serios.

Reducerile abrupte, proiectate fără simulări transparente, pot goni exact personalul pe care România încearcă să-l păstreze.

Dar nici halatul alb nu poate funcționa ca scut împotriva oricărei evaluări.

Salariul decent trebuie însoțit de performanță, distribuirea rațională a personalului, sancționarea abuzurilor și război real împotriva plăților informale.

SANITAS cere o lege „corectă și echitabilă”, negociată înainte de adoptare.

Revendicarea este legitimă.

Echitatea are însă două fețe: protejează angajatul de arbitrariul statului și pacientul de arbitrariul sistemului.

Salariile și gărzile trebuie plătite corect.

Sporurile trebuie justificate.

Iar plicurile, dacă tot discutăm despre veniturile din Sănătate, trebuie scoase definitiv din contabilitatea tăcută a spitalului.