Grindeanu despre DE Craiova-Piteşti: Vom căuta constructori serioşi pentru tronsonul 1

Publicat: 28 mart. 2022, 14:08, de Aurel Drăgan, în ECONOMIE , ? cititori
Grindeanu despre DE Craiova-Piteşti: Vom căuta constructori serioşi pentru tronsonul 1
Sorin Grindeanu (Foto Facebook)

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că toate revendicările firmei care construieşte tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti au fost soluţionate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar dacă în perioada următoare nu va exista o mobilizare pentru avansarea stadiului de execuţie a lucrărilor se vor căuta „constructori serioşi, care să termine în timp lucrările, aşa cum se angajează”.

„Este o diferenţă majoră între ce înseamnă tronsonul 2 şi ce înseamnă tronsonul 1. Am venit de la Craiova pe acest aşa zis tronson 1, am avut o discuţie cu directorul de acolo, noi toţi, eu ştiu aceste explicaţii care continuă să vină. I-am atenţionat că am schimbat inclusiv cadrul legal în urmă cu 10 zile prin OUG şi că îmi doresc ca în perioada următoare să existe o altfel de mobilizare, şi ne dorim cu toţii, fiindcă altfel o să facem tronsonul 2, o să fie finalizat şi tronsonul 3, iar legătura cu Craiova, la ritmul acesta, nu va fi făcută”, a spus Grindeanu, luni, într-o vizită pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti.

Acesta a mai afirmat că CNAIR a rezolvat toate revendicările ridicate de constructorul tronsonului 1.

„În acest moment, domnul director de la CNAIR, dl. Pistol, m-a informat că tot ceea ce ţine de companie, toate revendicările, pe tronsonul 1 au fost rezolvate, este liber de sarcini, şi mă aştept ca pe tronsonul 1 să existe o mobilizare ca pe tronsonul 2 şi tronsonul 3. Dacă nu, vom intra pe procedură ca să găsim constructori serioşi, care să termine în timp lucrările aşa cum se angajează”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Drumul Expres Craiova – Piteşti este împărţit în 4 tronsoane: tronsonul 1 traversează localităţile Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti, cu plecare din Craiova, şi are o lungime de 17,7 km, va avea două pasaje şi şapte poduri, costă 76 milioane de euro fără TVA şi este executat de firma Tirrena Scavi SpA, din Italia.

Al doilea tronson trece prin localităţile Balş, Barza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina şi Valea Mare, are o lungime de 40 km, va avea 10 poduri, inclusiv peste râul Olt, şi 5 pasaje, costă 217 milioane euro fără TVA şi este executat de Asocierea SA&PE Construct SRL-Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL- Consitrans SRL, din România.

Contractele pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor 3 şi 4 din Drumul Expres Craiova – Piteşti, care au în total 64 km, au fost semnate cu Asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL, iar valoarea este de circa 1,3 miliarde lei, fără TVA.